Nume
Parola
Vizualizări: 1798
Cooperarea intercomunitară este soluția în cazul gestionării deșeurilor!
1 Octombrie 2019 — Marți, 24 septembrie, în cadrul ședinței parlamentare a Comisiei Mediu și Dezvoltare Regională au avut loc audieri publice cu privire la implementarea Legii privind deșeurile. La eveniment au participat deputați, membri ai Comisiei, reprezentanți ai Guvernului, ai societății civile și ai CALM. Incinerarea deșeurilor a fost subiectul principal al dezbaterilor, în contextul în care recent a fost votată Legea ce permite arderea gunoaielor. Mai mulți reprezentanți ai partidelor de opoziție și ai societății civile consideră că această modificare a Legii va avea efecte nocive pentru mediu și sănătatea cetățenilor, alți participanți la dezbateri au afirmat însă că incinerarea este o practică europeană.

Potrivit CALM, rolul și impactul autorităților locale în procesul de colectare a deșeurilor nu pot fi neglijate. Expertul Alexandru Morcov a declarat că adesea se face trimitere la lipsa de capacitate instituțională a APL, se invocă și alte asemenea motive pentru a justifica centralizarea unor competențe și atribuții, ceea ce nu corespunde principiului descentralizării și a strategiilor aprobate. „Este nevoie de descentralizarea competențelor, dar și a finanțelor pentru ca aleșii locali să aibă posibilități să facă față tuturor sarcinilor ce le revin", a constatat Alexandru Morcov.

Potrivit expertului CALM, problema deșeurilor din Republica Moldova este una comună și necesită implicarea tuturor nivelurilor de administrație publică. „Centralizarea acestui domeniu nu este o soluție, la nivel central nici nu există capacitate de a acoperi întreg teritoriul, cu atât mai mult că aceasta este și o competență a APL care ar urma să fie soluționată cu susținerea APC."

Alexandru Morcov a menționat că în multe state cooperarea intercomunitară (mai multe comunități cooperează în mai multe domenii, inclusiv cel al colectării, depozitării și procesării deșeurilor menajere solide) este soluția viabilă.

Serviciul de Comunicare al CALM

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova

Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă