Nume
Parola
Vizualizări: 2816
Partidul Comuniştilor implică biserica în campania electorală
16 Februarie 2009 — Partidul Comuniştilor din Republica Moldova foloseşte biserica în interesele sale electorale - exemplu în acest sens serveşte adresarea, către Partidul Democrat din Moldova, a unui grup de preoţi care declară cu indignare că sînt impuşi să facă agitaţie electorală în favoarea Partidului Comuniştilor. Declaraţia a fost făcută după întîlnirea recentă a preşedintelui Vladimir Voronin cu peste 200 de preoţi care a avut loc în municipiul Bălţi. “Implicarea bisericii în viaţa politică din RM este o abatere gravă nu doar de la normele legale ci şi de la normele morale, inclusiv de la cele pe care le propagă însăşi biserica. Vedem că PCRM utilizează pe ultima sută de metri toate resursele pentru a-şi asigura un scor electoral cît de cît onorabil după opt ani de guvernare dezastruoasă”, a declarat prim-vicepreşedintele PDM, Oleg Serbrian, în cadrul unei conferinţe de presă. PDM îi solicită Înalt Prea Sfinţitului Mitropolit Vladimir să rămînă echidistant în campania electorală şi declară că această adresare este valabilă pentru toate mitropoliile şi bisericile din republică. În acelaşi context, preşedintele stuff-ului municipal al PDM, Chiril Lucinschi, a opinat că biserica trebuie să rămînă pentru noi toţi un centru spiritual şi nicidecum un instrument politic al partidului de guvernămînt. Un caz scandalos a fost semnalat de către PDM şi în raionul Ocniţa, unde autorităţile comuniste refuză să le ofere alegătorilor listele electorale. Unii angajaţi ai Primăriei Ocniţa dispun de dovezi că în aceste liste sînt incluse numele unor persoane decedate de mai bine de 7 ani. „Sufletele moarte prezente pe listele electorale, în special în primăriile aflate sub autoritatea primarilor comunişti, este o altă încălcare gravă în această campanie. Şi mai grav este că astfel de cazuri au fost semnalate în mai multe zone ale republicii”, susţine Oleg Serebrian. În alt context, prim-vicepreşedintele Partidului Democrat a declarat că PDM a făcut o contestaţie la Comisia Electorală Centrală privind dezbaterile electorale. Deşi au trecut deja 12 zile de cînd s-a dat startul campaniei, iar la CEC s-au înregistrat peste 10 concurenţi electorali, dezbaterile electorale se lasă în continuare aşteptate. O decizie a CEC stipulează că dezbaterile vor fi organizate numai după expirarea termenelor prevăzute de Codul Electoral pentru înregistrarea candidaţilor la alegeri, ceea ce înseamnă că dezbaterile vor demara abia în ultimele 30 de zile ale campaniei. PDM consideră că aceste prevederi contravin Codului Electoral şi solicită ca această declaraţie să fie considerată ilegală. Potrivit art. 47 al CE, concurentul electoral poate începe agitaţia electorală după înregistrarea lui. PDM a lansat astăzi o linie telefonică la care pot fi semnalate încălcările Codului Electoral în campania din acest an, cetăţenii fiind îndemnaţi să sune la numărul 22-27-87.