Nume
Parola
Vizualizări: 1810
Perceptorii fiscali din administrația locală sunt ajutați să se consolideze într-o rețea profesională în cadrul CALM
2 Octombrie 2018 — 130 de perceptori fiscali din toate raioanele Republicii Moldova au participat în cadrul Atelierului de lucru organizat de Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM) cu genericul: „Problemele și provocările în domeniul serviciului de colectare a impozitelor și taxelor locale". Evenimentul a avut loc la 28 septembrie, la Chișinău.

Imperfecțiunile legislative, problemele în domeniul perceperii fiscale, impedimentele privind colectarea impozitelor și taxelor locale, condițiile de muncă și salariile mici a acestei categorii de funcționari au fost printre subiectele abordate în cadrul evenimentului. Potrivit participanților, fără o schimbare importantă la nivelul creșterii bazei fiscale, a veniturilor la nivel local riscăm să pierdem capacitățile și posibilitățile de a schimba lucrurile spre bine. De asemenea, perceptorii fiscali au menționat că asemenea seminare cu participarea specialiștilor din toată republica, în cadrul cărora ar putea acumula experiență și cunoștințe nu au mai fost organizate.

În debutul evenimentul au fost prezentate serviciile Congresului Autorităților Locale din Moldova destinate membrilor săi: Serviciul Migrație și Dezvoltare Locală; Serviciul de Suport al operatorilor mici de apă și canalizare (SOMAS) și Serviciul CALM de Asistență Juridică pentru APL.

De asemenea, CALM a elaborat un ghid practic pentru specialiștii implicați în colectarea taxelor și impozitelor locale și acesta a fost distribuit tuturor participanților.

Directorul executiv al CALM Viorel Furdui a menționat că perceporii fiscali reprezintă o categorie importantă a funcționarilor publici din cadrul APL, cu toate acestea au fost lăsați fără atenția corespunzătoare. „Nu prea ați avut posibilitatea să participați la seminare de instruire, să comunicați între DVS. Problemele s-au acumulat pe parcursul anilor, iar din cauza unui nivel de salarizare derizoriu și a lipsei prestigiului acestei funcții este tot mai greu să reușim să atragem în acest domeniu persoane calificate, dar și să menținem în primării specialiștii care există."

Potrivit lui Viorel Furdui, CALM consideră necesar de a acorda atenția cuvenită și acestei categorii de funcționari și de a-i ajuta să se consolideze într-o rețea profesională, astfel va fi mai ușor de identificat problemele și de promovat în continuare drepturile și interesele perceptorilor fiscali.

Expertul CALM Octav Ivanov a amintit că la nivelul APL-urilor avem circa 900 de perceptori fiscali și este foarte important ca ei să aibă voce unificată, iar prin intermediul unei rețele a acestei categorii de funcționari am putea influența mai ușor asupra procesului decizional atât la nivel național, cât și regional.

Primarul satului Feștelița, Ștefan Vodă Nicolae Tudoreanu a punctat faptul că după modificările operate la Legea privind finanțele publice locale, bugetul nu mai este centrat pe normative de cheltuieli, ci pe venituri, iar în aceste condiții funcția perceptorului fiscal este una destul de importantă în APL. „Dacă până la modificările operate la Lege APL erau amendate pentru colectarea de mai multe venituri, li se dădeau mai puține transferuri cu destinație generală, noul sistem încurajează efortul fiscal propriu, iar importanța acestui specialist devine și mai mare. Pregătirea acestor specialiști este un lucru foarte important și îmi pare bine că Congresul Autorităților Locale din Moldova a luat această decizie de a școlariza și perceptorii fiscali. S-a observat că sunt foarte multe probleme, iar distribuirea acestui îndrumar perceptorilor fiscali este o decizie salutabilă, deoarece aici vor găsi răspunsul la foarte multe întrebări pe care și le pun specialiștii fiind în serviciul de colectare a impozitelor."

Expertul CALM pe administrarea impozitelor și taxelor locale Gheorghe Gasnaș a afirmat că urmează să fie organizată o comisie în cadrul căreia să participe specialiști din domeniu. „În cadrul acesteia ar putea fi aprobate mai multe decizii privind luarea la balanța primăriilor a bunurilor ce nu au succesori, impozitarea obiectelor ce nu sunt date în exploatare, dar au grad de finisare de 50% și mai mult și acestea, în mare parte, sunt folosite, trebuie să fie echitabilă evaluarea bunurilor, sunt și alte aspecte ce urmează a fi analizate."

Diana Rosipanu, specialist principal în Direcția Colectare Impozite, Taxe Locale în cadrul primăriei municipiului Bălți a confirmat că problemele cu care se confruntă perceptorii fiscali sunt cam aceleași: imperfecțiunea legislației în vigoare, dar și contrapunerea actelor normative, uneori aceeași normă legală stipulează prevederi diferite. „Trebuie să facem un registru al riscurilor, să identificăm soluțiile și apoi să venim cu propunerile de modificări legislative."

Daria Gangan, reprezentant al primăriei Rădulenii Vechi, Florești a comunicat că deși de patru ani este pensionară, continue să activeze în calitate de perceptor fiscal. „În APL vin puțini tineri specialiști. Leafa e mică și tinerii caută oportunități mai bune. Mai lucrez deoarece suportul pe care îl primesc din salariu este semnificativ, un alt motiv este că am și sentimentul că încă mai sunt de folos societății." Daria Gangan consideră important evenimentul organizat de CALM. „În cadrul acestui seminar suntem prezenți specialiști din toate raioanele. Aducând în discuție problemele, fiind împreună reușim mai ușor se identificăm soluțiile. Aflăm lucruri noi de la CALM. Ne-am dori și unele consultații juridice, deoarece noi nu suntem instruiți atât de mult în acest domeniu."

Acest seminar a încheiat ciclul evenimentelor organizate de CALM destinate instruirii tuturor categoriilor de funcționari din cadrul APL. Până la sfârșitul anului curent, CALM își propune să creeze corpuri profesionale de specialiști care să aibă posibilitatea de a-și promova drepturile și interesele.

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova

Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă