Vizualizări: 1947
O delegație a Congresului Autorităților Locale și Regionale din cadrul Consiliului Europei întreprinde o nouă vizită de monitorizare în Republica Moldova!
12 Iunie 2018 — În perioada 13-15 iunie, curent, o delegație a Congresului Autorităților Locale și Regionale a Consiliului Europei (CoE) va efectua o vizită de monitorizare în Republica Moldova. Scopul vizitei este evaluarea stării democrației locale în Republica Moldova. Astfel, raportorii CoE pentru democrația locală și regională Marc Cools și Gunn Marit Helgesen vor avea întrevederi cu CALM, cu președintele Parlamentului Andrian Candru, cu președinți ai Comisiilor Parlamentare, cu reprezentanți ai Guvernului RM, cu președintele Curții de Conturi, dar și cu societatea civilă. În cadrul reuniunilor vor fi abordate mai multe subiecte, printre care starea democrației locale în Republica Moldova; implementarea Foii de parcurs și a recomandărilor Congresului 411 (2018).
Evoluții recente privind autoguvernarea locală în Republica Moldova; situația actuală a strategiei de descentralizare; competențele Congresului Autorităților Locale din Moldova și interacțiunea cu guvernul central; mecanismele de consultare cu autoritățile locale privind proiectele legislative, financiare și de alt ordin sunt, de asemenea, subiecte de care raportorii CoE sunt interesați.
Situația financiară a autorităților locale (articolul 9 din Carta europeană a autonomiei locale); condițiile mandatului aleșilor locali; protecția juridică a autoguvernării locale și accesul la instanțele naționale; cooperarea inter-municipală și dezvoltarea regională în Republica Moldova se vor regăsi în agenda raportorilor Consiliului Europei.
Congresul Autorităților Locale și Regionale din Europa (CALRCE) a fost înființat în 1994, în calitate de organ consultativ al Consiliului Europei. El funcționează pe baza Rezoluției Statutare 2000 (1) a Comitetului Miniștrilor al Consiliului Europei.
Departamentul de Comunicare al CALM

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă
Toate comunicatele din categoria curentă
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2276
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1314
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33