Vizualizări: 1926
Circa 50 de specialiști de la Agenția pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea au fost instruiţi privind respectarea drepturilor de proprietatea intelectuală
chisinau, 29 Mai 2018 — Experții Proiectului UE „Suport pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală” în Republica Moldova în parteneriat cu Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI), au organizat în perioada 22-25 mai a.c., un seminar de instruire privind asigurarea respectării drepturilor de proprietatea intelectuală pentru specialiștii Agenției pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieții (APCSP).
Expertul Proiectului European, Kenny Wright a menționat că proprietatea intelectuală este fundamentul dezvoltării economiei Uniunii Europene, de aceea este o prioritate în politicile comunitare. Potrivit unui studiu efectuat de OECD în 2016, 38% din numărul total de locuri de muncă în UE este asigurat de industriile cu proprietate, iar 42% din PIB-ul European revine industriilor cu proprietate intelectuală. Totodată, autoritățile trebuie să să-și consolideze protecția împotriva contrafacerii și pirateriei, care sunt amentințări sociale directe.
Conform agendei, la seminare au fost abordate subiecte ce țin de principiile de bază ale proprietății intelectuale și reglementările naționale și internaționale în domeniu. De asemenea, a fost prezentat sistemul e-IPR și alte instrumente de suport. Participanții la eveniment au mai discutat pe marginea ghidului privind respectarea drepturilor de proprietate intelectuală (DPI), prezentat de către experții Proiectului UE de asistență tehnică, precum și despre rolul titularilor de drepturi în asigurarea respectării DPI.
Obiectivul seminarelor este de a spori capacitatea Agenției pentru Protecția Consumatorilor de a aplica drepturile de proprietate intelectuală ca urmare a recentei modificări a Codului contravențional (articolul 408), potrivit căruia Agenția pentru protecția consumatorilor este abilitată să investigheze încălcările privind mărcile comerciale și indicațiile geografice.
Menționăm că Proiectul de asistență tehnică „Suport pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală” în Republica Moldova este finanţat de Uniunea Europeană, fiind implementat de către un Consorţiu format din companiile Archidata Srl (Italia), European Profiles S.A. (Grecia) și Business and Strategies in Europe S.A. (Belgia). Proiectul are o durată de doi ani și se încheie în noiembrie 2018.

Autor: Proiectul UE SARDPI
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2276
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1314
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33