Nume
Parola
Vizualizări: 867
Trei acorduri bilaterale au fost semnate în cadrul vizitei Prim-ministrului Zinaida Greceanîi în Portugalia
Lisabona, 12 Februarie 2009 — Acordul în domeniul securităţii sociale, semnat miercuri, conţine o serie de prevederi care extind aplicarea legislaţiei portugheze privind prestările şi garanţiile sociale asupra cetăţenilor moldoveni domiciliaţi în Portugalia şi viceversa. Astfel, cei circa 15 mii de cetăţeni ai Republicii Moldova, care, potrivit datelor oficiale, au domiciliul în Portugalia, vor putea beneficia de sistemul de securitate socială şi prevederile legislaţiei referitoare la schemele de securitate socială aplicabile majorităţii angajaţilor şi lucrătorilor independenţi, cît şi schemelor de afiliere benevolă ale sistemului de asigurări referitoare la prestaţiile acordate în caz de boală, maternitate, paternitate, adopţie, boală profesională, şomaj, invaliditate, bătrîneţe şi deces, precum şi legislaţiei referitoare la schema de compensare a prejudiciilor cauzate de accidentele de muncă. Astfel, în conformitate cu Acordul semnat miercuri, prestaţiile în bani în cazul de boală, maternitate etc. vor fi achitate direct persoanei interesate, chiar dacă aceasta domiciliază pe teritoriul celuilalt stat. Un acord similar a fost semnat recent cu Bulgaria, iar în prezent sînt purtate negocieri cu alte cîteva ţări în care există comunităţi importante ale moldovenilor, printre care se numără Italia, Cehia şi Luxemburg. Tot miercuri, la Lisabona, Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în Portugalia, Mihail Camerzan, a semnat Convenţia privind evitarea dublei impuneri şi a evaziunii fiscale şi un Acord de colaborare în domeniul turismului. Acestea vor oferi posibilitatea deschiderii unor afaceri în Republica Moldova cetăţenilor noştri, indiferent de locul de reşedinţă avînd garanţiile fiscale necesare, care reies din legislaţia naţională. Importanţa acestor acorduri a fost subliniată de Prim-ministrul Zinaida Greceanîi în cadrul unei întîlniri cu reprezentanţi ai comunităţii moldovenilor din Portugalia. Prim-ministrul i-a informat pe aceştia despre eforturile Guvernului în diminuarea consecinţelor crizei economice internaţionale şi de creare a condiţiilor favorabile pentru antreprenoriat. Drept exemplu, Zinaida Greceanîi a adus Programul naţional de susţinere a tineretului, în cadrul căruia au fost acordate deja 153 de credite în sumă de pînă la 300 mii lei pentru deschiderea sau extinderea unor afaceri, acordarea de granturi de pînă la 100 mii lei pentru procurarea locuinţelor tinerilor specialişti care lucrează în teritoriu, dar şi majorările de salarii pentru pedagogi şi medici. Reprezentanţii comunităţii moldovenilor din Portugalia au adresat Premierului o serie de întrebări legate de susţinerea activităţilor culturale ale asociaţiilor moldovenilor de peste hotare, solicitînd Guvernului sprijin în completarea unor biblioteci cu literatură semnată de autori moldoveni, achiziţionarea de costume naţionale pentru diverse acţiuni, precum şi organizarea unor turnee ale colectivelor artistice din Moldova în Portugalia. Prim-ministrul Zinaida Greceanîi le-a mulţumit acestora pentru că, chiar fiind departe de ţară, păstrează tradiţiile naţionale şi i-a îndemnat să revină în Republica Moldova. Totodată, Premierul le-a promis tot sprijinul necesar din partea Guvernului Republicii Moldova. În seara zilei de miercuri, Prim-ministrul Zinaida Greceanîi a avut o întrevedere şi omologul său portughez, Jose Socrates, în cadrul căreia au fost discutate probleme de interes reciproc. Zinaida Greceanîi a mulţumit omologului său portughez pentru asistenţa acordată de Portugalia în misiunea de asistenţă la frontieră EUBAM şi a solicitat suport şi asistenţă în procesul de negocieri a unui nou acord cu Uniunea Europeană, ţinînd cont de experienţa relativ recentă de aderare a Portugaliei în Comunitate. Premierul moldovean a solicitat examinarea posibilităţii de deschidere a reprezentanţei Portugaliei la Chişinău şi a lansat invitaţia pentru Premierul portughez de a efectua o vizită oficială în Republica Moldova. În contextul construcţiei portului internaţional Giurgiuleşti, s-a discutat posibilităţile de preluare a experienţei Portugaliei precum şi stabilirea unor relaţii comerciale pe cale maritimă. Premierul portughez a remarcat faima bună pe care o au moldovenii care lucrează în Portugalia, fapt ce a determinat Guvernul ţării să semneze Acordul privind securitatea socială cu RM. În seara zilei de astăzi Premierul Zinaida Greceanîi va reveni la Chişinău. Serviciul de presă al Guvernului