Vizualizări: 2195
Sistemul de remunerare a APL riscă să rămână și în 2018 unul discriminatoriu și umilitor
12 Decembrie 2017 — Din cauza unui cadrul legal total depășit și necorelat cu principiile consituționale ale autonomiei locale, autoritățile locale au ajuns să fie remunerate sub orice limită admisibilă. La majoritatea funcționarilor din APL, așa numitele salarii sunt chiar sub limita existenței. Situația actuală este una total catastrofală și umilitoare în raport cu funcționarii din APL, cu consecințe imprevizibile, care necesită măsuri urgente. Acest sentiment de umilință și discriminare a celor din APL fiind accentuat anume de prevederile bugetului de stat și politica fiscală și vamală pentru anul 2018 care, pe de o parte, prevăd creșteri/ajusătri importante salariale pentru Guvern, Parlament, judecători etc., însă NU prevăd nimic pentru APL în domeniul salarizii. Aceasta în situaţia unor competențe, responsabilități și atribuții numeroase trasnmise către APL în ultimii ani și unor probleme extrem de grave de cadre care există în cadrul APL. Este total inaceptabilă și de neînțeles poziția autorităților statului în raport cu funcționarii din APL...
CALM a venit și pe acestă dimensiune de mai multe ori cu propuneri concrete pe numele conducerii Guvernului și a statului. Propuneri care sunt orientate spre corelarea sistemului de salarizare cu principiile descentralizării și autonomieinu locale, care nu necesită cheltuieli din bugetul de stat și care sunt bazate pe acordarea unor drepturi și autonomii mai mari pentru APL de a decide în domeniul salarizării, statelor de personal și soluționării problemei cadrelor. Însă nici pe această dimensiune nu a existat o reacție adecavtă.
În același timp, constatăm că pentru palamentari, autoritățile centrale și alte categorii de funcționari de stat, bugetul pentru anul 2018 a prevăzut măriri considerabile de fonduri salariale. Menţionăm cu îngrijorare şi dezamăgire că autoritățilele locale au fost lăsate în afara acestor măriri. Acest lucru reprezintă o discriminare vădită, dar și atitudinea reală față de administrația publică locală.
Reieşind din cele expuse, într-un APEL privind problemele actuale stringente din APL şi restanţele majore la implementarea reformelor/angajamentelor Republicii Moldova din domeniul descentralizării şi democraţiei locale, CALM a solicitat soluționarea acestei probleme, inclusiv să fie luate în considerație propunerile concrete elaborate de CALM în vederea consolidării bazei fiscale locale și salarizării în domeniul APL, pentru a fi introduse în Bugetul de stat și politica fiscală și vamală pentru anul 2018.

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă
Toate comunicatele din categoria curentă
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2276
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1315
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33