Nume
Parola
Vizualizări: 5774
Competențele MTIC în procedura de recunoaştere a cetățeniei au fost declarate constituționale
Chișinău, 7 Octombrie 2015 — Curtea Constituțională, în cadrul ședinței din 6 octombrie curent, la sesizarea unui grup de deputați, a examinat constituționalitatea competențelor Ministerului Tehnologiei Informației și Comunicațiilor în examinarea cererilor privind dobândirea cetățeniei Republicii Moldova prin recunoaștere.

În cadrul ședinței, audiind argumentele părţilor și examinând materialele dosarului, Curtea a conchis că, conținutul art. 28 lit. b) din Legea cetățeniei Republicii Moldova este complet constituțional și MTIC, în limita atribuțiilor sale funcționale și prevederilor legale, doar constată un fapt deja împlinit și nu încalcă atribuțiile Preşedintelui Republicii Moldova în domeniul cetățeniei, prevăzute de art. 88 lit. c) din Constituția Republicii Moldova.

Comentând rezultatele examinării, Vitalie Tarlev, Viceministrul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor a subliniat că dobândirea cetățeniei Republicii Moldova prin recunoaștere presupune ”aplicarea unor proceduri administrative de verificare a actelor justificative depuse împreună cu cererea de solicitare a recunoașterii cetățeniei. La finalul procedurii se elaborează un aviz de constatare prin care se confirmă faptul că solicitantul se încadrează în una din categoriile de cetățeni cărora, conform art. 10 din Legea cetățeniei, li se recunoaște apartenența la cetățenia Republicii Moldova automa.”

Acordarea cetățeniei Republicii Moldova prin recunoaștere o pot solicita persoanele născute pe teritoriul Republicii Moldova sau descendenții familiilor lor, inclusiv cei care au locuit pînă la data de 28 iunie 1940 în Basarabia, ținutul Herța, Nordul Bucovinei sau RASSM, cei din famillile de deportați și cei ce la momentul obținerii independenței Republicii Moldova aveau aici domiciliul legal și obișnuit. În acest sens, în primele 9 luni a anului curent au fost depuse spre recunoașterea cetățeniei 1426 de cereri.