Vizualizări: 7481
Circa 130 mii de persoane au beneficiat de serviciile Centrelor de Sănătate Prietenoase Tinerilor în 2013, de trei ori mai mult decât în anii precedenți
Chisinau, 12 Februarie 2014 — Reprezentanţi ai Ministerelori Sănătăţii, Educației, Tineretului și Sportului, Protecției Sociale și Familiei, ai Direcţiei Elveţiene pentru Dezvoltare şi Cooperare (SDC), OMS, UNICEF, UNFPA, a Companiei Naționale de Asigurări în Medicină, USMF ”N.Testimițanu”, Instituțiilor medicale muncipale și republicane, ai proiectului “Generaţie Sănătoasă” etc, s-au întrunit, la 5-6 februarie curent, pentru a analiza rezultatele primei faze de implementare a proiectului moldo-elvețian,”Generație Sănătoasă” (2011-2013) și pentru a planifica Faza a II-a de implementare (2014-2018). Proiectul este implementat în cadrul Memorandumului de Înţelegere între Direcţia Elveţiană pentru Dezvoltare şi Cooperare şi Ministerul Sănătăţii, semnat la data de 26 septembrie 2011.
A.Usatîi, Ministru al Sănătății: ”Doar într-un an serviciile de sănătate prietenoase tinerilor s-au replicat în 38 de raioane, în care funcționează acum Centre de Sănătate Prietenoase Tinerilor. Aduc mulțumiri tuturor partenerilor pentru susținere. S-a reușit elaborarea actelor normative, ce reglementează activitatea centrelor, s-a reușit instruirea specialiștilor. În 2013 serviciile centrelor erau utilizate de circa 14% de tineri, în comparație cu circa 5% în 2011. La următoarea fază ne dorim ca această cifră să fie mult mai mare, iar angajații centrelor să fie mult mai activ implicați în prestarea acestor servicii. Este important să protejăm tinerii de practici vicioase, deoarece ei sunt cei mai expuși la numeroase riscuri – sarcini timpurii, consum de substanțe, violență etc. Vulnerabilitatea tinerilor este și mai propunțată din cauza migrației, lipsei supravegherii părinților, violenței. Aceste servicii trebuie să ne ajute să creștem o Generație Sănătoasă.”
Veronica Crețu, vicedirector, Agenția de Cooperare al Elveției: ”Chiar dacă mai avem mult de lucru, s-a realizat deja o muncă enormă. Evaluarea externă a Proiectului, realizată recent, ne-a arătat că rezultatele proiectului sunt mai mari decât ne-am așteptat. Noi vom continua să susținem toate activitățile, ce țin de promovarea unui mod sănătos de viață. Este important să susținem sănătatea tinerilor, deoarece toate problemele sociale din societate își au rădăcinile în copilărie și adolescență. Problemele nu sunt doar medicale, de aceea este importantă colaborarea inter sectorială, și ceea ce este foarte important, cu implicarea tinerilor. Îmi doresc la sfârșitul fazei a doua să vorbim nu doar despre rezultate de proces, ci și de ameliorarea indicatorilor de sănătate a tinerilor”.
Chandra-Mouli Venkatraman, Cartierul General OMS: ”Țările, care au investit în tineri pe parcursul mai multor ani, sunt acum țări dezvoltate. Moldova are o oportunitate istorică și posibilitatea de a investi în tineri, inclusiv prin intermediul acestui proiect valoros. Cu toții ne dorim ca să avem o generație sănătoasă și fericită. Iar pentru aceasta trebuie să ne concentrăm pe formarea unor comportamente, care i-ar proteja pe tineri de riscuri și provocări și i-ar motiva să adopte comportamente sănătoase. Moldova trebuie să fie mândră că a reușit să dezvolte 38 de centre prietenoase tinerilor, pe întreg teritoriul țării. Acest fapt vă face o țară model, un exemplu pentru celelalte țări ale lumii. Acum trebuie să lucrați asupra sporirii acoperirii unui număr cât mai mare de populație cu servicii prietenoase tinerilor și asupra sporirii calității acestor servicii.”
Doar în 2013, specialiștii din cadrul centrelor au oferit peste 70 mii de consultații, de două ori mai mult decât în 2012, au efectuat circa 8 mii de examene profilactice, au oferit mai mult de 2500 de consultații pre-nupțiale/pre-concepționale cuplurilor tinere, etc. De asemenea, specialiștii au discutat cu mii de tineri probleme legate de utilizarea de substanțe, dereglările de nutriție, dereglări în dezvoltarea pubertară, tulburări psiho-emoționale și de personalitate, problemele de sănătate în urma violenței, pe lângă miile de sesiuni de consiliere. Peste 80 mii de persoane au beneficiat în 2013 de activități instructiv-metodice – ore informative, seminare, activități de pledoarie etc.
În 2013 a fost finalizat și aprobat setul de acte reglementorii ale activității CSPT; a fost elaborat Softul de monitorizare a activităților CSPT; se elaborează mecanisme durabile de finanțare adecvată a SSPT.
Un pas important a fost și revizuirea Curriculei pre, post, universitară, în sănătatea adolescenților.
De asemenea, în cadrul atelierului, grupurile de lucru, au revizuit cadrul logic al proiectului pentru faza a doua și au identificat riscurile în implementarea proiectului și căile de depășire a acestora.
Experții au recomandat ca în faza a doua să fie finalizat procesul de extindere a serviciilor, inclusiv prin fortificarea capacităților CSPT, pentru furnizarea eficientă a întregului pachetului de servicii, prin îmbunătățirea finanțării SSPT, prin identificarea modalităților de creștere a motivației, prin acoperirea prioritară a adolescenților din categoriile vulnerabile și celor care sunt cel mai expuși riscurilor. De asemenea, s-a propus utilizarea unui cadru bine definit de monitorizare a performanțelor și, respectiv, finanțarea diferențiată în baza performanțelor.
În cadrul procesului de planificare s-au luat în considerație recomandările evaluării externe a proiectului, opinia factorilor de decizie relevanți și s-a decis ca proiectul să se focuseze, în faza a II de implementare, pe trei domenii prioritare de intervenții : 1)fortificarea capacităților sistemului de sănătate în oferirea serviciilor de sănătate prietenoase tinerilor, eficiente și calitative; 2)fortificarea colaborării intersectoriale în implementarea programelor de promovare a sănătății durabile; 3) mobilizarea comunității în promovarea sănătății adolescenților și serviciilor de sănătate pentru ei.
___________________________________________________________________________
Proiectul „Generaţie sănătoasă” este implementat de AO ”Sănătate pentru tineri”, cu susținerea Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC) şi UNICEF. Scopul inițiativei este de a contribui la îmbunătăţirea sănătăţii sexuale şi reproductive a tinerilor şi de a reduce mortalitatea și morbiditatea maternă şi a copilului, prin extinderea accesului la serviciile de sănătate prietenoase tinerilor. Primele Centre de Sănătate Prietenoase Tinerilor şi-au început activitatea în 2001-2003. Rezultatele pozitive ale activității centrelor au argumentat nesesitatea extinderii acestor servicii la nivel național.
Centrele de Sanatate Prietenoase Tinerilor oferă, conform Standardelor de Calitate SSPT, aprobate în 2009, pachetul minim sau desfasurat de servcii, ce includ informarea, consilierea, serviciile medicale integrate cu asistenta psiho-sociala si referirea, orientate pentru a reduce un numar de probleme prioritare din domeniu, asa cum ar fi: ITS/HIV/SIDA, sarcina precoce, probleme de sănătate mintală în rezultatul abuzului de substanţe (alcoolism, narcomanie), tulburări psiho-emoţionale şi de personalitate, probleme de sănătate în rezultatul violenţei, dereglări de nutriţie, în special malnutriţia (I, Fe), tulburări de dezvoltare în perioada pubertară.
Contacte:
Asociaţia „Sănătate pentru Tineri”
str. Socoleni, 19, MD 2020, or. Chişinău, Republica Moldova,
tel.: (373.22) 40.66.34, tel./fax: (373.22) 40.66.32
info@neovita.md, www.neovita.md

Autor: Asociația „Sănătate pentru Tineri”
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2300
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 167
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 15
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1658
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1321
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33