Vizualizări: 10113
MIEPO a avut întrevedere cu Șeful Biroului de Coordonare a Cooperării pentru Dezvoltare al Ambasadei Austriei la Chişinău
Chișinău, 25 Iunie 2012 — Şeful Biroului de Coordonare a Cooperării pentru Dezvoltare al Ambasadei Austriei la Chişinău, dl Gerhard Schaumberger a avut întâlnire cu reprezentanţii Organizaţiei de Atragere a Investiţiilor şi de Promovare a Exportului din Moldova (MIEPO).
În cadrul întrevederii, s-au discutat diferite aspecte de interes comun în domeniul atragerii investiţiilor în ţară şi promovării exportului moldovenesc. Părţile s-au axat preponderent pe aspectul investiţional, ţinând cont de specificul activităţii Biroului de Coordonare a Cooperării pentru Dezvoltare.
În special, s-a atras atenţia la posibilitatea asigurării suportului financiar sau tehnic în cazul efectuării investiţiilor austriece în Republica Moldova.
De asemenea, s-a discutat posibilitatea cooperării în domeniul exportului produselor moldoveneşti pe piaţa Austriei, în special cu referire la produsele vinicole.
MIEPO şi Biroul de Coordonare a Cooperării pentru Dezvoltare vor dezvolta cooperarea în direcţia atragerii investiţiilor şi promovării exportului. Activităţile urmează să fie încadrate în proiectele finanţate de Agenţia Austriacă pentru Dezvoltare.
Dl Gerhard Schaumberger a fost numit recent în funcţia de şef al Biroului de Coordonare a Cooperării pentru Dezvoltare. Agenţia Austriacă pentru Dezvoltare aduce suportul în dezvoltarea durabilă în domeniul social-economic într-un şir de state din Europa de Est şi Sud Est, Africa, şi America Centrală, etc.
Programele Agenţiei Austrice pentru Dezvoltare sunt puse în aplicare împreună cu Ministerul Afacerilor Externe al Austriei, instituţiile publice, organizaţiile non-guvernamentale şi mediul de afaceri.
Serviciul de presă MIEPO
***
Pentru informaţii suplimentare:
Serviciul de Presă MIEPO
Tel: +373 79 33 66 12
Mail: presa@miepo.md

Autor: Organizația de Atragere a Investițiilor și Promovare a Exportulu
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2300
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 167
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 15
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1658
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1321
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33