Nume
Parola
Vizualizări: 16455
descarcă | Manual de Jurnalism
Chisinau, 5 Mai 2012 — „Manualul de jurnalism”, pe care îl puteți descărca mai jos, a fost elaborat de cunoscutul ziarist armean Mark Grigoryan și conţine recomandări şi sfaturi practice privind tehnicile de abordare şi de scriere în diferite genuri ale jurnalismului – de la ştire până la articolele analitice şi investigaţiile jurnalistice.

Fiece gen este analizat în cadrul concret al jurnalismului practicat în spaţiul postsovietic, precum şi al jurnalismului occidental. Autorul ne arată cum se structurează un text jurnalistic, care sunt părţile sale componente, precum şi modul în care acestea se îmbină între ele. Sunt prezentate, de asemenea, o seamă de „secrete ale meseriei”, adică recomandări privind prezentarea cât mai eficientă şi mai interesantă a articolului, procedee pentru a optimiza ritmul naraţiunii ziaristice etc. Manualul este deosebit de valoros datorită faptului că fiece capitol cuprinde mai multe articole pe care autorul le propune pentru a fi analizate, precum şi lucrări practice pentru consolidarea temei studiate. La sfârşitul lucrării, într-un compartiment aparte, sunt date „Soluţii la lucrările practice”. Utilitatea şi claritatea expunerii constituie, în mod evident, meritele acestei cărţi.

„Manualul de jurnalism” este destinat studenţilor şi ziariştilor din ţările CSI.

Sursă: ijc.md