Vizualizări: 3265
USAID va investi încă 15 milioane de dolari în dezvoltarea comunităților Republicii Moldova
Chișinău, 18 Noiembrie 2022 — Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) a anunțat extinderea duratei Programului Comunitatea Mea, care are drept obiectiv principal acordarea sprijinului autorităților publice locale în a deveni mai eficiente, transparente și responsabile față de cetățeni. Programul va fi prelungit cu încă trei ani, până în martie 2026, primind o finanțare suplimentară de 15 milioane de dolari SUA.
Datorită acestei finanțări, programul va continua să acorde suport tehnic și financiar primăriilor partenere din toată țara, diversificând pachetul de asistență prin activitățile îndreptate spre digitalizarea continuă a serviciilor publice, promovarea incluziunii sociale, implicarea tinerilor în guvernarea locală, creșterea capacităților consilierilor locali și planificarea urbană. De asemenea, USAID va finanța suplimentar implementarea proiectelor de dezvoltare comunitară și a proiectelor intercomunitare în comunitățile selectate în runda 4, de însuși locuitorii comunităților partenere.
Evenimentul oficial de extindere a programului organizat astăzi la Chișinău a scos în evidență realizările și impactul Programului Comunitatea Mea înregistrate în primii cinci ani de activitate, precum și planurile pentru următorii trei ani de implementare. Printre acestea se numără și selectarea unui grup de 30 de parteneri noi, ceea ce a fost anunțat în cadrul evenimentului, dând start concursului de selectare a rundei 4 de identificare a primăriilor partenere, care vor beneficia de asistență și finanțare în cadrul Programului Comunitatea Mea, începând cu anul 2023.
Scott Hocklander, șeful Misiunii USAID în Moldova a menționat că „este important nu doar să susținem autoritățile publice locale, dar și să demonstrăm puterea democrației și importanța acesteia în procesul de dezvoltare a Republicii Moldova. Este o deosebită plăcere și mândrie să vedem cum programul Comunitatea Mea a transformat comunitățile țării. Prin intermediul extinderii programului până în 2026, alte 30 de comunități vor adera la program și vor avea oportunitatea să îmbunătățească calitatea vieții cetățenilor.”
Daniel Șerban, Directorul Programului Comunitatea Mea a precizat că „1,3 milioane de cetățeni ai Republicii Moldova au beneficiat direct și indirect de Programul Comunitatea Mea, asta însemnând jumătate din populația țării. Mii și zeci de mii de oameni au dat dovadă de implicare și angajament în cadrul Programului. Suntem onorați că suntem partenerii APL-urilor din 2018 și avem privilegiul să fim alături de comunități încă 3 ani, până în martie 2026.”
Comunitatea Mea este un program de opt ani, finanțat de USAID și implementat de IREX, cu scopul de a fortifica guvernarea locală și de a oferi asistență tehnică autorităților publice locale din Moldova pentru a asigura o guvernare eficientă, transparentă și responsabilă față de cetățeni. Din 2018, Programul CM a oferit sprijin pentru 92 de comunități și 1,3 milioane de cetățeni. Valoarea totală a investițiilor USAID în programul Comunitatea mea în cei 8 ani de implementare va fi de 35,5 milioane de dolari SUA.
CONTACT: Irina Ursu, Specialist comunicare, Programul Comunitatea Mea
iursu@irex.org | 062 05 75 75

Autor: Programul Comunitatea Mea
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2300
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 167
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 15
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1658
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1321
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33