Nume
Parola
Vizualizări: 6038
JOCUL VIDEO EDUCAȚIONAL E-TIC, PREZENTAT ȘI TESTAT DE TINERII ȘI TINERELE DIN CAHUL
Cahul, 24 August 2022 — Centrul de Tineret Cahul a fost, la 23 august 2022, gazda unei sesiuni interactive de prezentare și testare a Jocului Video Educațional e-TIC, iar tinerii și tinerele participante la evenimentul on-line și-au exprimat opiniile referitoare la necesitatea creării unui astfel de joc educațional despre mass-media.

Sesiunea cu participarea tinerilor și tinerelor de la Cahul a fost moderată de membri ai echipei „URMA ta”, iar această activitate este parte a proiectului „Sprijin pentru mass-media din Moldova și eforturi inovatoare de educație mediatică”, finanțat de Agenția Suedeză pentru Dezvoltare și Cooperare Internațională și implementat de Internews în Moldova, ce are ca scop promovarea dezvoltării mass-media independente și profesioniste, care oferă cetățenilor acces la o diversitate de perspective și reduce vulnerabilitatea sectorului mediatic la interesele politice și economice.

Tinerii și tinerele reunite la Centrul de Tineret Cahul au participat astfel la a doua sesiune axată pe Jocul Video Educațional e-TIC. În prima sesiune, echipa de la „URMA ta” le-a prezentat tinerilor conceptul și pașii acestui joc, iar în ședința a doua tinerii deja au avut posibilitatea de a descărca jocul, a-l testa și a parcurge și de a formula sugestii și recomandări pe îmbunătățire.

Creatorii jocului le-au explicat pas cu pas tinerilor și tinerelor cum funcționează e-TIC, ce opțiuni propune și ce beneficii educaționale oferă. „Ne-am dorit ca jocul să informeze tinerii, dar în același timp să fie o experiență interactivă și de divertisment”, a afirmat Cristian Chetraru.

„La evenimentul de astăzi am rămas captivată de joc, deoarece prima dată când ne-a fost prezentat am rămas cu multe curiozități. Iar astăzi când am învățat cum să-l descărcăm și cum să-l parcurgem, l-am înțeles mai bine. Mi se pare că simularea prin prisma personajului este una bună, deoarece dacă vrem să activăm ulterior în jurnalism acest joc este o practică bună. Este interesant că putem să ne alegem și să creăm personajul nostru, iar caracteristicile acestuia să coincidă cu personalitatea noastră. Și astfel să înțelegem dacă ne potrivim acestui domeniu”, a menționat specialista în domeniul tineretului din cadrul Centrului de Tineret Cahul, Alina Nucă.

Jocul Video Educațional eTIC poate fi accesat de pe Android, iOS și calculatoare personale și este bazat pe situații din viață și pe conținuturi ale cursului „Educație pentru media”. Astfel tinerii și tinerele au oportunitatea de a cunoaște realități legate de media, de a se dezvolta, iar aceste cunoștințe și abilități îi pot ajuta să ia decizii informate, inclusiv la nivel de comportament, și să înțeleagă beneficiile și riscurile unei vieți în care media este tot mai prezentă și mai influentă în lumea de astăzi.

Ideea-cheie a dezvoltatorilor și partenerilor acestui joc este de a încuraja comportamentele și alegerilor responsabile ale tinerilor și tinerelor în ceea ce privește mass-media prin crearea unui joc video educațional care contribuie la educația pentru media a generației tinere.

Versiunea curentă a jocului e-TIC poate fi descărcată de AICI >>> https://urmata.itch.io/etic

Linkul de descărcare de pe Google Play este acesta >>> https://play.google.com/store/apps/details?id=com.UrmaTA.ETIC