Nume
Parola
Vizualizări: 3131
La Moscova Igor Dodon s-a întîlnit cu Serghei Narîşkin
17 Iulie 2012 — Igor Dodon, deputat în Parlamentul Republicii Moldova, Preşedinte al Partidului Socialiştilor din Republica Moldova a avut în seara zilei de ieri o întrevedere cu Serghei Narîşkin, Preşedintele Dumei de Stat a Federaţiei Ruse.

În cursul întrevederii părţile au făcut un amplu schimb de opinii pe marginea posibilităţilor de aprofundare şi extindere a raporturilor de cooperare moldo-ruse, inclusiv pe dimensiunea parlamentară. În acest context oficialii au ajuns la înţelegerea organizării unor întrevederi suplimentare în timpul cel mai apropiat.

În alt context Igor Dodon a menţionat interesul grupului parlamentar al socialiştilor pentru examinarea tuturor aspectelor legate de colaborarea în cadrul Uniunii Economice Euroasiatice.

În perioada 16-17 iulie, Igor Dodon, deputat în Parlamentul Republicii Moldova, liderul Partidului Socialiştilor din Republica Moldova întreprinde o vizită de lucru la Moscova. Agenda vizitei include mai multe întrevederi cu oficialii ruşi.