Nume
Parola
Vizualizări: 2895
Forumul <<Tineretul fără hotare>> va avea loc la Vadul-lui-Vodă
25 Iunie 2012 — În perioada 27-28 iunie curent, aripa tînără a Partidului
Socialiştilor din Republica Moldova <<Garda Tînără>> va organiza primul
Forum internaţional pentru tineret <<Tineretul fără hotare>>.
Evenimentul se va desfăşura la baza de odihnă "Dacia-Marin", din
localitatea Vadul-lui-Vodă.

La lucrările Forumului vor participa circa 80 de reprezentanţi ai
organizaţiilor neguvernamentale de tineret din Moldova, precum şi
experţi şi delegaţi din Federaţia Rusă, Ucraina. Printre acestea se
numără - organizaţia "Garda Tînără - Edinaia Rossia" (or. Moscova),
mişcarea de tineret din cadrul "Partidului Regiunilor" - "Tinerile
regiuni" (or. Kiev), aripa de tineret a organizaţiei "Vozrojdenie"
din Tiraspol, Asociaţia tineretului ucrainean din RM "Zlagoda",
Agenţia evreiască "Sohnut", "Parlamentul Tinerilor" din Chişinău,
mişcarea de tineret "ILERI" din Găgăuzia, mişcarea "Voevod" ş.a.

În cadrul forumului vor fi dezbătute subiecte precum: unitate prin
diversitate - lecţii de toleranţă; iniţiative ale tinerilor - crearea
şi promovarea ideilor inovatoare; tinerii în politică, deprinderi şi
metode de administrare.

Principalul scop al Forumului constă în crearea unei platforme unde
fiecare participant îşi va putea prezenta propriile idei şi proiecte,
manifesta capacităţile în domeniul administrării publice şi
competenţele în politica de cadre, în problemele ce ţin de
modernizarea economică. Fiecare va avea oportunitatea să demonstreze
abilităţile de participare în dezbateri, precum şi să stabilească
relaţii cu colegii din organizaţiile de tineret din Moldova, Rusia şi
Ucraina.

În finalul forumului internaţional pentru tineret vor fi adoptate
rezoluţii pe marginea iniţiativelor lansate de tineri în cadrul
evenimentului.