Nume
Parola
Vizualizări: 3609
Expert IDIS recomandă modificarea formulei de calcul a preţului de procurare a gazelor naturale
1 Noiembrie 2011 — Scumpirile drastice a resurselor energetice reprezintă produsul unei politici energetice de stat defectuoase, purtate pe parcursul a douăzeci de ani. În condiţiile când de voinţa furnizorului monopolist Gazprom depinde dinamica preţurilor, ajutoarele sociale nu au decât rolul de măsură pe termen scurt şi nu soluţionează nicidecum problema. Mai mult, aceste compensaţii sunt simbolice în comparaţie cu suma facturilor lunare la energie. Însăşi creşterea numărului persoanelor care solicită aceste ajutoare reprezintă un indicator al situaţiei social-economice din ţară.

Pe de altă parte, autorităţile reacţionează cel puţin inadecvat la intenţiile sau acţiunile de debranşare ale cetăţenilor. Or, există modalităţi democratice de stimulare a consumatorilor să rămână conectaţi la sistemul centralizat de încălzire, mult mai eficiente decât cele care bat la buzunar.

Pentru a asigura o stabilitate mai mare a preţurilor la resursele energetice, e nevoie ca în următoarele negocieri cu Gazprom să se insiste pe o nouă formulă de calcul a preţului de procurare a gazelor. Aceasta trebuie să se bazeze pe ruperea legăturii de preţul produselor petroliere şi stabilirea ca referenţial a preţului de pe pieţele de gaze naturale. Acestea sunt principalele concluzii ale studiului „Vulnerabilitatea economiei naţionale la scumpirea gazelor naturale”, prezentat azi, 1 noiembrie 2011, la IDIS „Viitorul.”

Excluderea taxei de tranzit a gazelor ruseşti în Europa de Sud-est din formula de calcul a preţului de livrare a gazelor naturale în Republica Moldova este un alt aspect pe care autorităţile trebuie să-l negocieze în contractul cu Gazpromul care va intra în vigoare la începutul anului 2012, susţine autorul studiului, expertul în eficienţă energetică, Ion Muntean. S.R.L. Moldovatransgaz, întreprinderea-fiică a S.A. Moldovagaz, este operatorul care are în proprietate toate gazoductele de transport, inclusiv cele de tranzit, şi este o întreprindere reglementată. Prin urmare, şi costul serviciilor acestei instituţii trebuie să fie reglementate, şi nu negociate, explică Ion Muntean: „Până în prezent, acest lucru nu se efectuează, în pofida faptului că legea cu privire la gazele naturale prevede aceasta.”
Pentru a evita pe viitor pierderea întreprinderilor energetice, Ion Muntean propune introducerea modificărilor în legislaţie, astfel încât pachetul de acţiuni al întreprinderilor natural monopoliste să nu poată fi cedat în proporţie majoritară întreprinderilor private, mai cu seamă celor străine: „Respectiv, statul va putea să-şi protejeze proprietatea. Această măsură ne va ajuta să nu repetăm istoria tristă a S.A. Moldovagaz”.

În acelaşi timp, e nevoie de a adopta legea cu privire la eficienţa energetică a clădirilor şi legea cu privire la energia termică, necesitatea cărora se discută încă din anul 2000. De fapt, lipsa acestor două legi cruciale au dus la crearea situaţiei actuale din sistemul termoenergetic al ţării, este de părere expertul asociat IDIS Ion Muntean.

Studiul recomandă diversificarea resurselor energetice, pentru a scade dependenţa de monopolistul Gazprom. Una din oportunităţile care merită a fi exploatată este construcţia unui terminal de gaze lichefiate cu România. Această posibilitate ar putea fi valorificată odată ce va fi realizată interconexiunea Ungheni-Iaşi, România având intenţia de a importa gaze naturale din Azerbaidjan. Ulterior, prin sistemul de gazoducte existent, acesta ar putea ajunge şi în alte ţări europene, inclusiv şi în Republica Moldova.