Nume
Parola
Vizualizări: 3204
Cât de bine ştie administraţia municipiului Chişinău să facă economie la energie?
10 Februarie 2011 — IDIS „Viitorul” va prezenta vineri, 11 februarie 2011, ora 11:00, studiul „Eficienţa energetică în municipiul Chişinău: analiza cadrului normativ şi de politici”. Evenimentul va avea loc în sala de conferinţe a IDIS „Viitorul”, et. 2, situată pe str. Iacob Hîncu 10/1.

La prezentare sunt invitaţi reprezentanţi ai primăriei municipiului Chişinău, Ministerului Economiei, Agriculturii şi Industriei Alimentare, Asociaţiei Consumatorilor de energie, dar şi experţi economici, jurnalişti.
Studiul îşi propune să elucideze situaţia privind eficienţa energetică în Republica Moldova, la general, şi în municipiul Chişinău, în special, prin prisma cadrului normativ-legislativ, de politici şi de acţiuni concrete de transpunere a acquis-ului energetic în conformitate cu prevederile Tratatului Comunităţii Energetice la care Republica Moldova este parte.

Cercetarea este elaborată în cadrul proiectului „Creşterea eficienţei energetice a municipiilor Chişinău şi Sevastopol pe baza experienţei pozitive existente”. Iniţiativa este sprijinită financiar de Comisia Europeană, prin intermediul programului CIUDAD (Cooperare pentru dezvoltare urbană şi dialog).