Vizualizări: 4386
Încă 6 proiecte aprobate pentru Regiunea de Dezvoltare Centru
Ialoveni, 2 Martie 2012 — Regiunea de Dezvoltare Centru va beneficia de 6 noi proiecte de dezvoltare regională, aprobate pentru finanțare din FNDR(Fondul Național pentru Dezvoltare Regională) în anul 2012. În acest context, ADR Centru a organizat o ședință de lucru privind informarea beneficiarilor celor 6 proiecte aprobate pentru finanțare. La ședință au participat reprezentanții instituțiilor aplicante ale proiectelor. Directorul ADR Centru, Tudor Meșină a salutat participanții la ședință și i-a felicitat cu succesul obținut prin aprobarea spre finanțare a proiectelor depuse.
În cadrul ședinței s-au discutat și s-au prezentat planurile de activități și bugetele pentru fiecare proiect în parte.
Totodată, au fost puse în discuție și analizate resposabilitățile și partea de contribuție a partenerilor în cadrul proiectelor.
Proiectele au fost selectate din Documentul Unic de Program pentru anii 2010-2012, în dependenţă de prioritatea pe care se axează.
Astfel, pe prioritatea nr. 1 „Reabilitatea infrastructurii fizice” au fost aprobate spre finanțare 4 noi proiecte:
1. „Colaborarea regională pentru îmbunătățirea condițiilor social-economice a s. Sireți și s. Roșcani, raionul Strășeni”; cost total – 10.822,708 mii lei, din FNDR – 9.500,00 mii mei, aplicant - primăria comunei Sireți;
2. „Dezvoltarea social-economică a satului Bujor prin renovarea drumului L571-R33 Bujor Mirești km 0,00 – km 3,20”, cost total – 2.166,67 mii lei, din FNDR – 2.166,67 mii lei, aplicant – primăria s. Bujor;
3. „Dezoltarea sistemului public de canalizare și epurare a apelor uzate la nivel intercomunitar Telenești”, cost total – 4.455,80 mii lei, din FNDR – 4.000,00 mii lei, aplicant – primăria or. Telenești;
4. „12000 cetățeni aprovizionați cu apă potabilă în 12 localități Ungheni”; cost total – 23.128,91 mii lei, din FNDR – 5.000,00 lei, aplicant – primăria s. Mănoilești.
Pe prioritatea nr. 3„Îmbunătățirea factorilor de mediu și a atractivității turistice” au fost aprobate 2 proiecte:
1. „Dezvoltarea sistemului de management integrat al deșeurilor solide, inclusiv colectarea separată, reciclarea, crearea poligoanelor”, - cost total – 4.548,045 mii lei, din FNDR – 4.024,17 mii lei, aplicant – primări or. Orhei;
2. „Crearea sistemelor de management integrat al deșeurilor menajere pentru 8 localități”, cost total – 4.805,702 mii lei, din FNDR – 4.500,00 mii lei, aplicant – primăria comunei Cotiujenii Mari.
Astfel, pentru toate cele 13 proiecte implementate de ADR Centru (7 din acestea începute în anii 2010 și 2011), CNCDR aprobat pentru anul 2012 suma de 68.421,00 mii lei, bani alocați din Fondul Național de Dezvoltare Regională.

Autor: Agentia de Dezvoltare Regionala Centru
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2300
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 167
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 15
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1658
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1321
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33