Vizualizări: 6956
„FONDUL PENTRU TINERI DIN UNGHENI” colectează mijloace în beneficiul copiilor şi tinerilor
Ungheni, 1 Iunie 2010 — 1 iunie 2010 – de Ziua Internaţională a Copilului, ora 10.00, în Parcul Central din or. Ungheni a avut loc lansarea oficială a Fondului pentru tineri din Ungheni. Membrii grupului local de tineri au venit cu rezultatele primei lor activităţi inedite de colectare de fonduri pentru copiii și tinerii din Ungheni. Pe parcursul a 4 zile aceşti tineri au reușit să colecteze de la colegi 63 colete, care conţin rechizite şcolare, cărţi şi hăinuţe. Aceste colete au fost propuse spre vânzare agenţilor economici şi instituţiilor publice din oraş, preţul iniţial al coletului fiind de 150 lei. În doar o singură zi tinerii au reuşit să vândă colete agenţilor economici şi instituţiilor publice în valoare de 2540 lei, bani care vor fi folosiți pentru finanțarea inițiativelor tinerilor.
Pe parcursul evenimentului de lansare coletele adunate anterior au fost donate copiilor cu nevoi speciale din oraşul Ungheni. De asemenea, a fost organizată Gala Costumelor Populare, achiziţionate în cadrul proiectelor finanţate de Fundaţia Comunitară Ungheni.
«Fondul pentru tineri din Ungheni» oferă tinerilor un cadru în care ei lucrează împreună şi iau decizii privind comunitatea din care fac parte. Treisprezece persoane între 16 şi 19 ani au creat Grupul Local de Tineri care va promova şi administra transparent un fond special destinat finanţării proiectelor iniţiate şi implementate de către tineri pentru dezvoltarea comunităţii. Proiectul încurajează responsabilizarea tinerilor, iniţiativa civică şi contribuie la dezvoltarea comportamentului filantropic al acestora, al oamenilor de afaceri şi al comunităţii în ansamblu.

Autor: Fundatia Est-Europeana
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă
Toate comunicatele din categoria curentă
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2300
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 167
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 15
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1658
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1321
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33