Nume
Parola
Vizualizări: 2984
Învaţă să schimbi lumea!
17 Februarie 2010 — Asociaţia obştească “Caroma Nord” împreună cu Institutul pentru Dezvoltare Comunitară, AO Pro Cooperare Regională, municipiul Bălţi şi “Parteneriat pentru Egalitate”, oraşul Teleneşti implementează proiectul regional „Pas cu pas spre o comunitate condusă de tineri”, susţinut financiar de Ambasada Statelor Unite ale Americii în Chişinău .

Cu această ocazie 20 de tineri cu vîrsta de 18-22 ani din raioanele Sîngerei, Rîşcani, Glodeni şi Teleneşti vor participa la trainingul „Învaţă să schimbi lumea!”, parte a acestui proiect, care va avea loc între 20-21 februarie 2010, mun. Bălţi.

Scopul trainingului este acela de a stimula implicarea activă şi responsabilă a tinerilor în acţiuni care au ca ţintă îmbunătăţirea vieţii în comunitate. Astfel, aceştia vor putea înţelege mai bine de ce este nevoie ca fiecare persoană să dedice timp şi energie pentru binele comunităţii, de care binele personal este în mod esenţial legat.

Trainingul este orientat special pentru a pregati spiritul civic şi comunitar al generaţiilor de adolescenţi aflaţi în pragul vârstei de 18 ani, vîrstă simbol a dobândirii calităţii de cetaţean, a responsabilităţilor şi obligaţiilor fiecăruia dintre noi în comunitatea din care facem parte.
Se vor face prezentări interactive despre cum se elaborează şi se redactează un proiect care urmăreşte să rezolve o problemă din comunitate.

Data: 20-21 februarie 2010.

Proiectul este initiat, coordonat si organizat de AO Caroma Nord.
Detalii la nr. de telefon : 259 62324, 069124353.