Nume
Parola
Vizualizări: 2651
Sancţiuni pentru nerespectarea măsurilor de profilaxie şi prevenire a gripei pandemice A (H1N1)
Chisinau, 3 Decembrie 2009 — Medicii care au fost implicaţi în cazul decesului femeii de 53 de ani din Chişinău, decedată la 1 decembrie a.c. în Spitalul „Sfânta Treime” din capitală, find diagnosticată cu gripă de tip nou A (H1N1), vor fi sancţionaţi. Decizia a fost luată în cadrul şedinţei Comisiei extraordinare antiepidemice municipale, convocată în dimineaţa zilei de primarul Dorin Chirtoacă pentru a analiza evoluţia gripei pandemice în oraş şi realizarea măsurilor de prevenire, control şi răspuns la gripa A (H1N1) în municipiul Chişinău.

În context, primarul de Chişinău a solicitat întreprinderea unor măsuri suplimentare şi eficiente, pentru asigurarea funcţionării sistemului municipal de sănătate, pentru identificarea, diagnosticarea şi tratarea bolnavilor de gripă pandemică. De asemenea, Dorin Chirtoacă s-a pronunţat pentru înăsprirea sancţiunilor în cazul nerespectării măsurilor de profilaxie şi prevenire a noului tip de gripă A (H1N1). 

Potrivit medicului-şef sanitar de stat al municipiului, Iurie Pânzaru, până la data de 2 decembrie 2009, în capitală au fost înregistrate 821 de îmbolnăviri confirmate, inclusiv 4 decese prin gripa A (H1N1). În ultima săptămână, s-a constatat creşterea gradului de îmbălnăvire a copiilor, inclusiv în instituţiile de învăţământ. Din această cauză, până acum au fost închise 5 grupe de copii, din cadrul a 5 grădiniţe din Chişinău. Începând cu ziua de 3 decembrie 2009, pentru o săptămână va fi sistat procesul educaţional şi în cadrul Liceului teoretic din comuna Truşeni.

Comisia extraordinară antiepidemică municipală a făcut un apel către populaţie, în care se menţionează că adresarea tardivă la medic constituie cauza principală a decesului persoanelor bolnave de gripă pandemică. Prin urmare, persoanele care manifestă semne de îmbolnăvire trebuie să se autoizoleze la domiciliu şi să informeze imediat medicul de familie, iar autotratamentul nu face decât să agraveze situaţia. „Facem apel către locuitorii municipiului care manifestă simptome de boală să dea dovadă de înţelegere şi să evite aglomerările şi frecventarea locurilor publice, prevenind astfel infectarea altor persoane şi răspândirea virusului”, s-a menţionat în cadrul şedinţei Comisiei municipale antiepidemice. De asemenea, dacă o persoană se consideră bolnavă, aceasta nu trebuie să neglijeze utilizarea măştii de protecţie, chiar în condiţiile de casă. Totodată, trebuie respectată igiena personală, regimul de aerisire şi prelucrare umedă a încăperilor. 

Direcţia Relaţii Publice a                
Primăriei mun. Chişinău