Vizualizări: 1964
Comisia Electorală Centrală a aprobat textul mesajului de mulţumire adresat tuturor persoanelor implicate în campania electorală la alegerile parlamentare anticipate din 29 iulie 2009
Chisinau, 18 August 2009 — În şedinţa de marţi, 18 august 2009, Comisia Electorală Centrală a aprobat textul mesajului de mulţumire adresat tuturor persoanelor implicate în campania electorală la alegerile parlamentare anticipate din 29 iulie 2009.
În mesaj se spune că alegerile parlamentare anticipate au reprezentat un test pentru întreaga societate. Rata ridicată de participare la scrutinul din 29 iulie curent este o dovadă a înaltului spirit civic, precum şi a ataşamentului faţă de valorile democratice al cetăţenilor Republicii Moldova. Comisia Electorală Centrală exprimă mulţumire membrilor consiliilor electorale de circumscripţie şi birourilor electorale ale secţiilor de votare pentru profesionalism şi dedicare în îndeplinirea atribuţiilor delegate pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor Parlamentului Republicii Moldova de legislatura a XVIII-a din 29 iulie 2009. Totodată, Comisia manifestă gratitudine administraţiei publice centrale şi locale, concurenţilor electorali, observatorilor naţionali şi internaţionali, reprezentanţilor mass-media şi tuturor alegătorilor pentru conlucrare în cadrul alegerilor Parlamentului Republicii Moldova
Marţi, CEC a decis publicarea rezultatelor finale ale alegerilor din 29 iulie 2009 în ansamblu pe ţară, dizolvarea consiliilor electorale de circumscripţie şi birourilor electorale ale secţiilor de votare, precum şi eliberarea legitimaţiilor deputaţilor aleşi în Parlamentul Republicii Moldova la 29 iulie 2009, eveniment ce va avea loc pe data de 21 august ora 09.00 în sala de şedinţe din incinta Guvernului cu intrarea din strada Puşkin.
Alte chestiuni discutate la şedinţă au vizat atribuirea de mandate de consilier în consiliile raionale, orăşeneşti, comunale şi săteşti.
Comisia Electorală Centrală

Autor: Administrator
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2275
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1313
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33