Nume
Parola
Vizualizări: 2031
Sesiuni de instruire privind elaborarea proiectelor de colaborare transfrontalieră
7 August 2009 — Potenţialii beneficiari ai Programului Operaţional Comun România – Ucraina - Republica Moldova 2007-2013 sunt invitaţi să participe la sesiuni de instruire privind elaborarea propunerilor de proiecte de colaborare transfrontalieră.

Autoritatea Comună de Management şi structurile aferente ale Programului Operaţional Comun România – Ucraina - Republica Moldova 2007-2013 organizează o serie de evenimente de instruire în vederea elaborării proiectelor de colaborare transfrontalieră.

Sesiunile de instruire vor avea loc în următoarele locaţii:

Or. Ungheni 11.08.09, orele 10.00, incinta Consiliului raional Ungheni
Or. Leova 12.08.09, orele 10.00, incinta Consiliului raional Leova
Or. Nisporeni 13.08.09, orele 10.00, incinta Consiliului raional Nisporeni
Or. Soroca 14.08.09, orele 10.00, incinta Consiliului raional Soroca
Or. Ştefan Vodă 18.08.09, orele 10.00, incinta Consiliului raional Ungheni
Mun. Chişinău 19.08.09, orele 10.00, incinta Casei Guvernului, Sala de Şedinţe, et.1, str. Bănulescu Bodoni,
Or. Edineţ 20.08.09, orele 10.00, incinta Consiliului raional Edineţ
Mun. Bălţi 21.08.09, orele 10.00, incinta Primăriei Mun. Bălţi
Mun. Chişinău 3.09.09, orele 10.00, incinta Casei Guvernului, Sala de Şedinţe, et.1, str. Bănulescu Bodoni,
Or.Cahul 4.09.09, orele 10.00, incinta Consiliului raional Cahul
Sunt invitaţi potenţialii beneficiari: autorităţi şi administraţii publice regionale şi locale, instituţii de învăţământ, instituţii de cercetare, organizaţii non-guvernamentale şi non-profit, asociaţii şi fundaţii, camere de comerţ, instituţii de cultură, prestatori de servicii în domeniul public.

Programului Operaţional Comun România – Ucraina - Republica Moldova 2007-2013 este finanţat de Comisia Europeană prin intermediul Instrumentului European de Vecinătate şi Parteneriat şi îşi propune crearea unei „punţi de legătură” între cele trei state partenere, cu scopul susţinerii comunităţilor din zonele de frontieră în găsirea unor soluţii comune la problemele similare cu care acestea se confruntă. Valoarea pusă la dispoziţia potenţialilor beneficiari în cadrul acestui apel este de 30 milioane euro, pentru primele două priorităţi ale programului: 1. Către o economie mai competitivă a zonei de frontieră 2. Protecţia mediului şi pregătirea pentru situaţii de urgenţă şi de 5 milioane de euro pentru cea de a treia prioritate: 3. Cooperarea şi contactele dintre oameni.

* * *
Mai multe informaţii privind participarea la evenimente şi Programul Operaţional Comun România – Ucraina - Republica Moldova 2007-2013:
www.ro-ua-md.net,
Punctului Naţional de Contact
Mariana Puntea, mariana.puntea@jts.md,
Aurelia Sarari, aurelia.sarari@jts.md,
tel/fax. 21 42 01
www.jts.md