Vizualizări: 4222
Viceministrul Valeriu Ostalep s-a întâlnit astăzi cu oficiali ai OSCE
Chisinau, 28 Iulie 2009 — La 28 iulie 2009, dl Valeriu Ostalep, Viceministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene, a avut o întrevedere cu dl Janes LENARCIC, Directorul Oficiului OSCE pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului (ODIHR) şi cu Ambasadorul Boris FRLEC, Şeful Misiunii OSCE de monitorizare a alegerilor parlamentare din 29 iulie.
Viceministrul moldovean a reiterat angajamentul ferm al autorităţilor moldoveneşti pentru buna organizare şi desfăşurare a întregului proces electoral în conformitate cu standardele OSCE în domeniu. Dl Lenarcic a menţionat că misiunea OSCE de observare a alegerilor va urmări şi va evalua de o manieră obiectivă şi imparţială scrutinul din 29 iulie, precum şi perioada post-electorală. De asemenea, oficialul OSCE a remarcat anumite îmbunătăţiri ale procesului electoral în Republica Moldova, fapt consemnat şi de rapoartele interimare ale Misiunii de Observare. Cei doi oficiali au dat o apreciere pozitivă pregătirilor pentru desfăşurarea scrutinului electoral.
Interlocutorii s-au referit, de asemenea, la propunerile privind eficientizarea asistenţei acordate instituţiilor de resort din ţară în vederea consolidării standardelor în domeniul electoral.
Direcţia Mass-Media şi Relaţii cu Publicul

Autor: Administrator
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă
Toate comunicatele din categoria curentă
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2300
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 167
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 15
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1658
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1321
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33