Nume
Parola
Vizualizări: 1949
Comisia Electorală Centrală a acreditat ultimii observatori naţionali şi internaţionali la alegerile Parlamentului din 29 iulie 2009
Chisinau, 27 Iulie 2009 — Comisia Electorală Centrală a acreditat în şedinţa de luni, 27 iulie 2009, observatori pentru monitorizarea alegerilor parlamentare din 29 iulie 2009, după cum urmează:
- 7 persoane în calitate de observatori internaţionali din partea Misiunii de observatori a Comunităţii Statelor Independente (CSI);
- 1 persoană în calitate de expert electoral internaţional din partea Asociaţiei Oficialilor Electorali din Europa (ACEEEO);
- 2 persoane în calitate de experţi electorali internaţionali din partea Autorităţii Electorale Permanente a României;
- 3 persoane în calitate de observatori naţionali şi 1 persoană în calitate de observator internaţional din partea Institutului Naţional Democratic pentru Relaţii Internaţionale (NDI);
- 4 persoane în calitate de observatori naţionali şi 2 persoane în calitate de observatori internaţionali din partea Institutului Republican Internaţional (IRI);
- 155 de persoane în calitate de observatori naţionali din partea Asociaţiei obşteşti „Promo-LEX”;
- 100 de persoane în calitate de observatori naţionali din partea Asociaţiei obşteşti „FEMIDA”;
- 1 observator naţional din partea concurentului electoral, Partidul Democrat din Moldova, într-o secţie de votare constituită în afara Republicii Moldova.

În total, pentru monitorizarea alegerilor parlamentare din 29 iulie 2009, CEC a acreditat 488 de observatori internaţionali din partea a 30 de organizaţii şi 2672 observatori naţionali din partea a 15 organizaţii, inclusiv 3 concurenţi electorali.
 
În cadrul aceleiaşi şedinţe, Comisia Electorală Centrală a examinat un şir de contestaţii. 

Comisia Electorală Centrală