Vizualizări: 3179
Comunicat privind desfăşurarea Caravanei “Retragerea Armatei Ruse de pe teritoriul Republicii Moldova”
5 Octombrie 2008 — Astăzi, la ora 9.00, Partidul Liberal a demarat Caravana “Retragerea Armatei Ruse de pe teritoriul Republicii Moldova”. Acţiunea dată a început în Piaţa Marii Adunări Naţionale, unde s-au adunat membrii şi simpatizanţii Partidului Liberal, care protestează împotriva prezenţei militare a Federaţiei Ruse pe teritoriul RM şi cer retragerea ei necondiţionată, imediată şi completă.
Deşi, Partidul Liberal a avizat autorităţile locale municipale despre organizarea Caravanei “Retragerea Armatei Ruse de pe teritoriul Republicii Moldova”, iar Primarul General de Chişinău, Dorin Chirtoacă, a emis o dispoziţie în acest sens, poliţia a acţionat contrar prevederilor legale. Astfel, forţele de ordine au blocat accesul maşinilor organizatorilor în Piaţa Marii Adunări Naţionale, după care au întocmit în mod nejustificat procese-verbale şi au ridicat permise de conducere, ceea ce a condus la trenarea deplasării lor în localităţile republicii.
La Bălţi, reprezentanţii Partidului Liberal care au organizat pe loc acţiuni dedicate Caravanei “Retragerea Armatei Ruse de pe teritoriul Republicii Moldova”, au fost agresaţi fizic de către un grup de persoane extremiste. PL consideră că atacul dat a avut drept scop nu numai nimicirea pancartelor, drapelelor şi altor echipamente necesare pentru Caravană, dar şi intimidarea participanţilor la acţiune, şi în final compromiterea evenimentului per ansamblu.
PL aduce la cunoştinţă faptul că poliţia nu a intervenit pentru a preveni şi a contracara acţiunile de vandalism comise împotriva reprezentanţilor PL, ci conform unor informaţii au dirijat de la distanţă actul de agresiune.
Partidul Liberal condamnă acţiunile poliţiei de la Chişinău, dar şi a celei din mun. Bălţi, şi atenţionează faptul că comportamentul lor nu corespunde obligaţiunilor şi competenţelor prevăzute de legislaţie privitor la menţinerea ordinii publice, dar şi privind asigurarea bunei desfăşurări a întrunirilor publice. În contextul dat, PL va cere investigarea acestor cazuri, precum şi depistarea şi pedepsirea persoanelor vinovate.
Autor: Partidul Liberal
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă
Toate comunicatele din categoria curentă
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2274
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1313
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33