Vizualizări: 199
CALM participant activ la dezvoltarea locală și regională a R. Moldova din ultimii 15 ani!
23 Decembrie 2024 — Contribuția Congresului Autorităților Locale din Republica Moldova (CALM) la dezvoltarea locală și regională a R. Moldova a fost apreciată de către MiDR în cadrul evenimentului festiv organizat cu ocazia împlinirii a 15 ani de activitate a Agențiilor de Dezvoltare Regională Nord, Centru și Sud.
Apreciem recunoașterea rolului CALM în procesul de dezvoltare a R. Moldova, în condițiile în care consolidarea democrației și autonomiei locale, apărarea drepturilor și intereselor autorităților publice locale, creșterea veniturilor bugetelor locale și accesul la fonduri pentru APL sunt dezideratele asociației autorităților publice locale de la crearea sa în 2010.
„Doar cu autorități publice locale puternice putem dezvolta orașul, satul și statul, iar obiectivul nostru comun trebuie să fie și de acum încolo dezvoltarea localităților prin descentralizare, infrastructură modernă și servicii de calitate pentru cetățeni. În acest sens, o oportunitate enormă și un test important care ne așteaptă ca stat candidat la aderarea la UE, este modul cum vor fi implicate APL în discuțiile și elaborarea mecanismului privind utilizarea fondului de 1,8 miliarde EURO din cadrul Planului UE de Creștere Pentru Moldova”, a declarat directorul executiv al CALM Viorel Furdui.
Mulțumim tuturor pentru apreciere, primarilor care cred în CALM și contribuie la consolidarea instituției noastre, mulțumim și partenerilor care sunt alături de noi! Numai împreună putem să construim din R. Moldova un stat cu localități dezvoltate și un stat cu adevărate valori democratice și europene.

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2298
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 167
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 15
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1658
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1321
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33