Vizualizări: 1195
Aleșii locali din Drochia au participat la seminarul de instruire organizat de CALM
18 Septembrie 2024 — Organizarea și funcționarea administrației publice locale; finanțele publice locale, proprietatea unităților administrativ-teritoriale și dezvoltarea locală -sunt patru domenii abordate în cadrul seminarului de instruire organizat de Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM) la 17 septembrie pentru primarii și consilierii locali de la primul mandat din localitățile raionului Drochia.
În deschiderea evenimentului, primara orașului Drochia, vicepreședinta CALM, Nina Cereteu, le-a spus participanților că au posibilitatea să învețe de la cei mai buni specialiști care și-au dedicat întreaga activitate domeniului administrației publice locale. „CALM-ul a fost mereu alături de autoritățile publice locale și majoritatea rezultatelor înregistrate în domeniul APL au fost datorită inițiativei și insistenței asociației noastre, a autorităților publice locale. Astăzi veți avea posibilitatea să cunoașteți mai multe aspecte din domeniile Dvs. de activitate, iar pe viitor, ori de câte ori veți avea neclarități cu privire la o decizie pe care urmează să o luați, să apelați cu încredere la experții de la CALM."
Valeriu Tizu, primar la al cincilea mandat al comunei Petreni, Drochia, președintele filialei CALM din acest raion, a constatat că seminarul este util nu doar pentru începători, dar și pentru cei cu mai multă experiență. „Este foarte binevenit și pentru noi, cei care de mult timp activăm în acest domeniu, pentru că lucrurile se schimbă, legile se schimbă, aflăm și noi unele momente pe care nu le cunoșteam, iar mentorii de astăzi sunt foarte buni."
Și Vitalie Munteanu, primarul satului Ochiul Alb, raionul Drochia, a salutat organizarea unor evenimente similare. „Numai prin instruiri vom fi pregătiți să facem față provocărilor din activitatea noastră. Mai mult decât atât, niciodată nu e de prisos să ne reîmprospătăm cunoștințele, deoarece trebuie să fim corecți atunci când adoptăm decizii și să punem legea în capul mesei."
Un capitol aparte a vizat proiectele și fondurile cu care sunt posibile investițiile în localitățile noastre rurale și urbane, majoritatea acestora fiind oferite de către partenerii europeni ai R. Moldova.
Instruirea a avut loc în rezultatul unui Acord încheiat de Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM) cu PNUD Moldova și cu suportul financiar al Ministerului pentru Europa și Afaceri Externe al Republicii Franceze.
În raionul Drochia sunt patruzeci de localități administrate de 28 de primării.

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2300
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 167
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 15
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1658
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1321
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33