Nume
Parola
Vizualizări: 4135
O scrisoare de pledoarie în favoarea Dreptului Copilului la Educaţie a fost expediată Ministerului Educaţiei şi Tineretului de către copiii care monitorizează respectarea drepturilor copilului în Moldova
Chișinău, 4 Martie 2009 — O scrisoare de pledoarie, ce prezintă observaţiile copiilor din Moldova despre respectarea şi încălcarea Dreptului la Educaţie, a fost expediată în adresa Ministerului Educaţiei şi Tineretului. Anunţul a fost făcut în prezenţa mass-media şi reprezentanţilor agenţiilor finanţatoare de Centrul de Informare şi Documentare privind Drepturile Copilului (CIDDC) în cadrul atelierului ce reuneşte, între 2 şi 5 martie 2009, 22 de copii din Grupul de Lucru pentru Monitorizarea Drepturilor Copilului în Moldova. „Recent, am adunat informaţii despre dreptul copilului la educaţie şi am ajuns la concluzia că dreptul la educaţie este cel mai iubit şi cel mai încălcat drept al nostru”, au afirmat copiii în scrisoarea lor, redactată în timpul unui atelier de lucru anterior. De asemenea, copiii au alăturat la scrisoare informaţiile despre dreptul la educaţie, pe care le-au colectat în şcolile şi comunităţile lor, pentru ca autorităţile ţării să fie informate, cum s-au exprimat ei, şi „de copii, nu doar de adulţi”. În scrisoare, cei 22 de copii din Grupul pentru Monitorizarea Drepturilor Copilului şi-au exprimat dorinţa de a deveni „un grup consultativ al Ministerului Educaţiei şi Tineretului”, pentru ca opiniile, informaţiile şi ideile pe care le au să ajute persoanele oficiale să ia „decizii în favoarea fiecărui copil din Moldova”. În finalul scrisorii trimise în adresa Ministerului Educaţiei şi Tineretului se menţionează: „Noi, copiii, suntem cei care adună informaţii despre drepturile copilului în Moldova, iar Dumneavoastră sunteţi persoana care ia decizii importante, bazate pe informaţii şi experienţă. O colaborare ne poate ajuta să ne înţelegem mai bine şi să facem cu toţii mai mult în favoarea copiilor”. Grupul de Lucru al Copiilor pentru Monitorizarea Drepturilor Copilului în Moldova a fost creat, în iulie 2008, la iniţiativa Centrului de Informare şi Documentare privind Drepturile Copilului, cu sprijinul acordat de „Salvaţi Copiii”-Suedia, OSCE, Agenția Suedeză de Dezvoltare şi Cooperare Internaţională şi Soros-Moldova. Mesajul Grupului Lucru al Copiilor pentru Monitorizarea Drepturilor Copilului este: „În Moldova toate lucrurile trebuie să înceapă cu dreptul. Cu dreptul copilului”. Constatările copiilor despre respectarea sau încălcarea Dreptului Copilului la Educaţie, prezentate Ministerului Educaţiei şi Tineretului al Republicii Moldova, pot fi citite în documentul ataşat.