Nume
Parola
Vizualizări: 4776
Webinar: Cum se implică tinerii în obţinerea informaţiilor de interes public?
24 August 2015 — Cum se implică tinerii în obţinerea informaţiilor de interes public?

Ştiu ei să folosească Legea privind accesul la informaţie? Cum tratează autorităţile locale, centrale ori şcoala întrebările tinerilor, cum înteleg să răspundă şi cum trebuie tinerii să procedeze atunci când se confruntă cu un refuz categoric?

Alianţa pentru o Românie Curată http://www.romaniacurata.ro/ şi Iniţiativa pentru Integritate în Serviciul Public din Republica Moldova http://www.moldovacurata.md/ vă invită să vă înscrieţi http://goo.gl/forms/09yTYsAKYb
la cel de-al treilea webinar din seria celor 10 astfel de sesiuni de pregătire. Data acestei întâlniri online cu orice persoană interesată şi cu organizaţii preocupate de accesul la informaţia de interes public de pe ambele maluri ale Prutului este marţi, 25 august 2015, ora 10.30. Veţi dialoga cu doi avocaţi: Ana Demșorean, din partea Societăţii Academice din România (promotorul proiectului România Curată, Bucureşti) şi Tatiana Puiu, din partea Asociaţiei Presei Independente (Moldova Curată, Chişinău). Avocatul din România îl va avea alături pe Alexandru Bajdechi, student în anul II la Facultatea de Drept şi fost preşedinte al Asociaţiei Elevilor din Constanţa.

Tema generală: Cum se implică tinerii în obţinerea informaţiilor de interes public? Ştiu ei să folosească Legea privind accesul la informaţie? Cum tratează autorităţile locale, centrale ori şcoala întrebările tinerilor, cum înteleg să răspundă şi cum trebuie tinerii să procedeze atunci când se confruntă cu un refuz categoric?

Cei doi avocaţi vor analiza în direct exemplele oferite de dumneavoastră, dar şi pe cele rezultate din experienţa organizaţiilor pe care le reprezintă, atât din România cât şi din Republica Moldova (care au astfel ocazia să facă şi schimb de experienţă), şi vă vor spune concret cum puteţi proceda în continuare pentru a primi răspunsul solicitat.

Vă invităm să completaţi formularul ce vă asigură posibilitatea de a pune întrebări în avans pentru acest webinar:
http://goo.gl/forms/09yTYsAKYb

Veţi putea pune întrebări şi live, în timpul webinarului, prin formularul de comentarii de pe site-ul Romaniacurata.ro http://www.romaniacurata.ro/ , începând de la ora 10.30, marţi, 25 august.

Notă: cu excepţia întrebărilor dvs., datele transmise rămân confidenţiale, inclusiv numele, dacă se exprimă o asemenea opţiune.

Pentru detalii suplimentare ne puteți contacta la: radu.busneag@sar.org.ro