Nume
Parola
Vizualizări: 3488
Tendințele de mediu amenință progresul pentru săracii lumii, avertizează Raportul Dezvoltării Umane 2011
3 Noiembrie 2011 — • Sănătatea și creșterea veniturilor în țările în curs de dezvoltare sunt puse în pericol de lipsa de acțiune ca răspuns la schimbările climatice și distrugerea habitatelor, relevă noul Raport al Dezvoltării Umane
• Disparitățile în ceea ce privește bunăstarea și egalitatea genurilor sunt determinate de riscurile de mediu

Progresul în domeniul dezvoltării în cele mai sărace țări ale lumii poate fi stopat sau chiar eliminat către jumătatea acestui secol dacă nu vor fi realizate acum acțiuni ambițioase pentru a încetini schimbările climatice, a preveni deteriorarea în continuare a mediului și a reduce inegalitățile profunde dintre statele de pe glob, după cum arată previziunile incluse în Raportul Dezvoltării Umane 2011, lansat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD).

Raportul 2011 – intitulat „Durabilitate și echitate: un viitor mai bun pentru toți” – demonstrează că un mediu durabil poate fi asigurat cel mai bine și cel mai eficient prin abordarea disparităților de sănătate, educație, venituri și gender, însoțită de o acțiune globală de producere a energiei și protecției ecosistemelor. Raportul a fost lansat la Copenhaga de către Administratorul PNUD, Helen Clark, și Primul-ministru danez, Helle Thorning-Schmidt, al cărei nou Guvern a pledat pentru reducerea semnificativă a emisiilor de CO2 ale Danemarcei cu 40 la sută în următorii 10 ani.

În contextul pregătirilor pentru importanta Conferință a Națiunilor Unite privind Dezvoltarea Durabilă, din iunie 2012 de la Rio de Janeiro, Raportul susține că subiectul durabilității trebuie abordat ca o chestiune de justiție socială de bază, pentru generațiile actuale și cele viitoare deopotrivă.

„Durabilitatea nu este în exclusiv sau chiar în primul rând un subiect de mediu, așa cum susține convingător acest Raport”, afirmă Helen Clark în prefața Raportului Dezvoltării Umane 2011. „Acest fapt este esențial pentru modul în care alegem să ne trăim viețile, cu conștiința că tot ceea ce facem are consecințe pentru cele șapte miliarde de locuitori câți suntem astăzi pe glob, precum și pentru miliardele de persoane care se vor naște în secolele care vin”.

Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare comandă în fiecare an, începând cu 1990, un Raport al Dezvoltării Umane, care prezintă Indicele Dezvoltării Umane (IDU), o măsură comparativă a speranței de viață, educației și nivelului de trai, care evaluează mai întâi dimensiunea economică a dezvoltării unei națiuni și, în același timp, solicită continuarea progreselor pe plan mondial în ceea ce privește standardele de viață în lume.

Între anii 1970 și 2010, țările care posedau cel mai mic Indice al Dezvoltării Umane de mai puțin de 25 la sută și-au îmbunătățit performanțele IDU până la un procent remarcabil de 82 la sută, de două ori mai mult decât media globală. Dacă ritmurile de ameliorare din ultimii 40 de ani vor continua în următorii 40 de ani, marea majoritate a țărilor vor obține către anul 2050 niveluri ale IDU egale sau chiar mai bune decât cele de care se bucură doar 25 la sută din statele situate în topul clasamentului IDU, notează Raportul – o realizare extraordinară pentru dezvoltarea umană, obținută în mai puțin de o sută de ani. Totuși, din cauza riscurilor de mediu tot mai mari, aceste evoluții pozitive în domeniul dezvoltării ar putea fi stopate brusc spre mijlocul secolului, susține Raportul, menționând că locuitorii din cele mai sărace țări sunt amenințați mai puternic decât alții de pericole determinate de dezastre de mediu, precum seceta și inundațiile și expunerea la poluarea aerului și apei.

Durabilitate și justiție socială


În ciuda progreselor dezvoltării umane din ultimii ani, distribuirea veniturilor a cunoscut o înrăutățire, dezechilibrele gender persistă încă, iar accelerarea distrugerii mediului plasează o „dublă povară a deprivării” asupra celor mai sărace gospodării și comunități, afirmă Raportul. Jumătatea din cazurile de malnutriție din lume sunt atribuite factorilor de mediu, precum poluarea apei și sărăcia determinată de secetă, perpetuând cercul vicios al mizeriei și daunelor ecologice, precizează Raportul.

Standardele înalte de viață trebuie obținute nu prin producția ce generează emisii de carbon, ci trebuie să preia exemplele celor mai bogate ţări, se spune în Raport, care prezintă dovezi că în timp ce emisiile de CO2 au determinat creşterea venitului naţional în ultimele decenii, consumul de combustibil fosil nu se asociază cu alte dimensiuni ale dezvoltării umane, cum ar fi speranţa de viaţă şi educaţia. În realitate, multe naţiuni industriale avansate își reduc emisiile de carbon, menţinând în acelaşi timp creşterea economică.

„Creșterea determinată de consumul de combustibil fosil nu este o precondiție pentru o viață mai bună în termenii largi ai dezvoltării umane”, a afirmat Helen Clark. „Investițiile care contribuie la îmbunătățirea echității – în ceea ce privește accesul, de exemplu, la energie regenerabilă, apă și sanitație și asistență în sănătatea reproducerii – pot contribui la progresul durabilității și dezvoltării umane”.

Raportul solicită ca serviciile de electricitate să fie disponibile pentru cei 1,5 miliarde de locuitori care trăiesc acum sub pragul sărăciei – și afirmă că acest lucru poate fi obținut în mod durabil fără o creștere semnificativă a emisiilor de carbon. Recenta Inițiativă ONU de Asigurare a Accesului Universal la Energie poate fi promovată și realizată cu investiții cifrate la 12 la sută din cheltuielile actuale pentru subvenții la combustibili fosili, estimate pe plan mondial la 312 miliarde de dolari SUA în 2009, potrivit Raportului.

Raportul Dezvoltării Umane 2011 își asociază vocea celor care cer instituirea urgentă a unei taxe comerciale internaționale sau a unei contribuții tranzacționale financiare pentru a sprijini acțiunile de combatere a schimbărilor climatice și sărăciei extreme. Un impozit de doar 0,005 la sută din costurile de tranzacționare a valutei se poate cifra la 40 miliarde de dolari SUA anual sau chiar mai mult, estimează Raportul. Aceasta va stimula puternic fluxurile de asistență destinate țărilor sărace – până la 130 miliarde de dolari SUA în 2010 – într-un moment în care finanțarea pentru dezvoltare este mai modestă decât față de nivelurile promise anterior, fapt cauzat de criza financiară mondială.

„Această taxă le va permite celor care beneficiază cel mai mult de pe urma globalizării să-i ajute pe cei care beneficiază cel mai puțin”, susține Raportul, estimând că aproximativ 105 miliarde de dolari SUA sunt necesari în fiecare an doar pentru a finanța adaptarea la schimbările climatice, în special în Asia de Sud și Africa Sub-Sahariană.

Raportul examinează factorii sociali care nu întotdeauna sunt asociați cu asigurarea unui mediu durabil:

• Extinderea drepturilor reproductive, a asistenței medicale și accesului la contraceptive ar putea deschide noi perspective în combaterea inegalității gender și sărăciei, precizează Raportul. Drepturile reproductive pot diminua în continuare presiunea asupra mediului prin încetinirea creșterii demografice la nivel global. Previziunile arată că populația lumii va crește de la cifra de 7 miliarde astăzi până 9,3 miliarde în următoarele patru decenii.

• Raportul susține că transparența autorităților publice și instituțiile sau grupurile de monitorizare – inclusiv mass-media, societatea civilă și instanțele – sunt vitale pentru angajamentul civic în elaborarea politicilor de mediu. Aproape 120 de constituții naționale garantează protecția mediului, însă în puține dintre acestea dispozițiile respective sunt aplicate, afirmă Raportul.

• Este urgent necesară o acțiune puternică la nivel mondial pentru asigurarea unei dezvoltări durabile, iar inițiativele locale de sprijin a comunităților locale pot fi, de asemenea, cost-eficiente și benefice pentru mediu, accentuează Raportul. Costul implementării Legii privind garantarea angajării în muncă în mediul rural din India se cifra la aproximativ 0,5 la sută din Produsul Intern Brut în 2009 și a adus beneficii pentru 45 de milioane de gospodării – pentru a zecea parte din forța de muncă din țară. Costurile programelor „Bolsa Familia” din Brazilia și „Oportunidades” din Mexic se ridică la aproape 0,4 la sută din PIB, însă oferă serviciile rețelelor de asistență pentru fiecare al cincilea locuitor din țară.

Autorii Raportului estimează că deteriorarea în continuare a mediului – de la seceta din Africa Sub-Sahariană până la creșterea nivelului mării care ar putea extinde mlaștinile în state precum Bangladeshul – poate determina majorarea prețurilor la alimente cu până la 50 la sută și poate zădărnici eforturile de extindere a accesului la apă, sanitație și energie pentru miliarde de oameni, mai ales în Asia de Sud și în Africa Sub-Sahariană.

Către anul 2050, în eventualitatea unui scenariu de mediu în care încălzirea globală va influența producția de alimente și poluarea, media IDU va fi cu 12 la sută mai mică în Asia de Sud ȘI Africa Sub-Sahariană decât în cazul unui scenariu opus, estimează Raportul. Iar datorită unei posibile situații de mediu complicate ca urmare a dezastrelor ecologice, ce vor fi determinate de defrișări masive, de un declin dramatic al biodiversității și de condițiile meteorologice din ce în ce mai extreme – IDU global s-ar putea diminua cu 15 la sută față de proiecțiile pentru anul 2050, cu pierderi profunde în regiunile cele mai sărace.

Deteriorarea mediului poate submina deceniile de efort pentru extinderea accesului la apă, sanitație și electricitate pentru comunitățile cele mai sărace de pe glob: „Aceste lipsuri absolute, semnificative în sine, reprezintă și o încălcare majoră a drepturilor omului”, afirmă autorii Raportului.


DESPRE ACEST RAPORT: Raportul anual al Dezvoltării Umane este o publicație independentă din punct de vedere editorial a Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare. Pentru a descărca gratis atât Raportul Dezvoltării Umane 2011, tradus în zece limbi, precum și alte materiale adiționale privind indicatorii sau implicațiile regionale, vă rugăm să vizitați: http://hdr.undp.org.

DESPRE PNUD:
Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare lucrează cu oamenii la toate nivelurile societății pentru a sprijini crearea unor țări rezistente la crize și pentru a ghida și susține o dezvoltare, care contribuie la îmbunătățirea vieții fiecărui om. Prezenți în 177 de țări și teritorii, noi oferim o perspectivă globală și soluții locale pentru abilitarea oamenilor și crearea unor țări rezistente. Vizitați pagina web: www.undp.org