Vizualizări: 1508
PRIMARII DESPRE AVANTAJELE ȘI PROVOCĂRILE DIN CADRUL PROGRAMULUI „SATUL EUROPEAN”
29 Aprilie 2023 — Președinta Maia Sandu a anunțat finalizarea a 100 de proiecte din Programul Național de Dezvoltare Locală „Satul European” și lansarea unui nou concurs de proiecte în cadrul Programului „Satul European Expres”. Pe lângă cele 100 de proiecte care au fost finalizate, alte peste 390 sunt în proces de implementare. În cadrul Satului European primarii puteau depune proiecte cu o valoare de până la 10 milioane de lei, perioada de implementare fiind de doi ani. În cadrul noului apel de proiecte termenul de implementare este de până la șase luni, suma investiției fiind de până la 450 mii de lei. Notele conceptuale vor putea fi depuse de către autoritățile publice locale începând cu 2 mai 2023 și vor fi recepționate timp de 15 zile, astfel încât în maxim o lună să fie evaluate și prezentate rezultatele. Ce cred aleșii locali despre aceste inițiative, cum decurge întreg procesul, de la scrierea conceptului până la darea în exploatare a obiectivelor, pe ce ar trebui să pună accent autoritățile centrale, la aceste și alte întrebări încercăm să găsim răspunsuri în cadrul emisiunii „La Înălțime cu CALM”. Protagoniștii ediției sunt primarul orașului Ștefan Vodă, vicepreședintele CALM, Vladislav Cociu; primarul orașului Ialoveni, vicepreședintele CALM, Sergiu Armasu; primarul orașului Rezina, Simion Tatarov; primara comunei Ocolina, Soroca, Valentina Ceban; primara orașului Cornești, Ungheni, Vera Buga; primarul de Dubăsarii Vechi, Criuleni, Vitalie Casian; primarul de Zberoia, Nisporeni, Dinu Guțuțui și expertul CALM Octavii Ivanov.
Emisiunea este realizată de Ana Moraru și poate fi ascultată pe site-ul calm.md: https://www.calm.md/24280-2/
Emisiunea va fi transmisă sâmbătă, de la ora 08.00 (în reluare de la ora 20.00), pe frecvențele postului de radio Vocea Basarabiei, de la ora 10.00, pe frecvențele Eco FM și duminica, de la ora 14.10, pe frecvențele Jurnal FM.
Vă mulțumim că alegeți să fiți alături de noi! Oamenii informați sunt puternici!
Emisiunea este realizată de Ana Moraru și poate fi ascultată pe site-ul calm.md: https://www.calm.md/24280-2/
Emisiunea va fi transmisă sâmbătă, de la ora 08.00 (în reluare de la ora 20.00), pe frecvențele postului de radio Vocea Basarabiei, de la ora 10.00, pe frecvențele Eco FM și duminica, de la ora 14.10, pe frecvențele Jurnal FM.
Vă mulțumim că alegeți să fiți alături de noi! Oamenii informați sunt puternici!
Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă
Toate comunicatele din categoria curentă
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2274
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1313
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33