Vizualizări: 1649
Propunerile CALM la Regulamentul de Dezvoltare Națională și Locală!
30 Martie 2023 — La 27 martie a avut loc ședința grupului de lucru sectorial din cadrul Comisiei Paritare, pe domeniul dezvoltării regionale și locale, patrimoniu și cadastru. La eveniment au participat reprezentanți ai administrației publice centrale responsabile de acest domeniu și ai Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM). Subiectele abordate au vizat modificările propuse de Executiv la Regulamentul Național de Dezvoltare Națională și Locală.
Propunerile venite din partea reprezentanților administrației publice locale au ca obiectiv ajustarea cadrului normativ de implementare a proiectelor, definitivarea anumitor principii, excluderea unor procesele birocratice, astfel încât APL-urile să nu se confrunte cu obstacole în procesul de implementare a proiectelor.
Potrivit primarei municipiului Strășeni, vicepreședintă a CALM, Valentina Casian, nicăieri nu este specificat ce presupune revitalizarea urbană. „Trebuie să cunoaștem dacă e vorba despre ceea ce s-a construit cândva sau putem include aici și unele construcții mai mici care se pot regăsi în teritoriul ce urmează a fi supus revitalizării.”
Vorbind despre necesitatea stabilirii criteriilor de eligibilitate pentru proiectele care au fost implementate anterior în proporție de 50% și pe care primarii doresc să le finalizeze în cadrul unui alt program de investiții, a-a stabilit că această competență va fi transmisă Consiliului Național de Dezvoltare Regională și Locală, astfel încât această structură să decidă ce măsuri vor fi scoase la concurs și care vor fi plafoanele pentru acestea.
Primarul de Sireț, Strășeni, Leonid Boaghi, a propus să se facă anumite excepții în cazul măsurii 3.1.. „Această măsură prevede acordarea compensațiilor doar în cazul unor proiectele care sunt specificate în acest capitol. Am propus să fie acceptate și alte măsuri decât cele specificate în această măsură, cum ar fi în cazul construcției piețelor agricole, a posturilor de pompieri, anumitor drumuri etc.”
În acest sens, Leonid Boaghi a specificat că la Sireț se implementează foarte anevoios un proiect transfrontalier și este nevoie de susținerea statului pentru finalizarea acestuia. „Noi am depus dosarul în 2018, banii i-am primit la distanță de trei ani și jumătate, prețurile între timp au crescut exorbitant din cauza războiului din zonă și nimeni dintre APC sau APL nu a putut prevedea acest lucru. În afară de aceasta noi, APL, permanent suntem acuzați de faptul că nu avem capacitate dar, de foarte multe ori, în cazul anumitor proiecte apar diverse riscuri neprevăzute și în consecință suntem învinuiți că nu se reușește absorbția banilor.”
Acestea, dar și alte propuneri ale CALM urmează a fi studiate de către autoritățile publice centrale și propuse spre aprobare în cadrul unei ședințe de Guvern.

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2274
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1313
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33