Nume
Parola
Vizualizări: 3297
Lucrările de reconstrucție a Stadionului din orașul Nisporeni au fost finalizate
Nisporeni, 15 Decembrie 2021 — Ieri, 14 decembrie 2021, la Nisporeni, a fost convocată comisia de recepție la terminarea lucrărilor pentru examinarea activităților desfășurate în cadrul proiectului "Îmbunătățirea infrastructurii de turism de masă din Regiunea Centru", obiectivul "Modernizarea și reconstrucția Centrului de Tineret și Sport din or. Nisporeni str. Marii Adunări Naționale". Acest proiect amplu a început în anul 2017 cu scopul dezvoltării turismului în centrul ţării.

Obiectivul supus recepției la terminarea lucrărilor prevede renovarea capitală a principalului stadion din orașul Nisporeni, construcția unui bloc auxiliar unde va fi amenajat un hotel pentru sportivi, construcția unei tribune noi, precum și reconstrucția tribunelor existente. Tot aici, au fost executate lucrări de amenajare a unui grup sanitar pentru spectatori. În cadrul aceluiași obiectiv au fost montați piloni pentru iluminare nocturnă, conectate rețele electrice exterioare, precum și amenajarea stadionului si a pistelor de alergare cu sector pentru atletică ușoară.

Lucrările în cadrul proiectului au fost executate de către Compania Camelon Cons SRL. Costul total al proiectului se ridică la cifra de 91 mln. lei, dintre care aproximativ 45 mln. lei au fost alocați din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională iar restul sumei constituie contribuția beneficiarilor.

Membrii întruniți în cadrul Comisiei au acceptat recepţia la terminarea lucrărilor cu mențiunea de înlăturare a obiecțiilor înregistrate în timpul vizitei la șantier.

Aplicanții proiectului au siguranța că realizarea acestui proiect de anvergură pentru raionul Nisporeni, va crește numărul de turiști în regiune și va spori dezvoltarea social-economică. Totodată, reprezentanții Autorităților Publice Locale au intenția de a certifica acest stadion, categoria a treia, UEFA.

Inaugurarea "Centrului de Tineret și Sport" din orașul Nisporeni, a avut loc pe data de 21 noiembrie curent, de Hramul orașului Nisporeni, atunci cînd Autoritățile locale au organizat și un meci amical de fotbal între Asociația Raională de Fotbal Nisporeni și Asociația Raională de Fotbal Strășeni.