Vizualizări: 3101
Membrii Consiliului pentru Dezvoltare Regională Centru au aprobat lista Cererilor de finanțare care urmează a fi incluse în Programul Operațional Regional 2021-2023
27 Aprilie 2021 — Membrii Consiliului Regional pentru Dezvoltare (CRD) Centru s-au reunit astăzi, 27 aprilie, în cadrul unei ședințe ordinare. Evenimentul a fost organizat de Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului (MADRM) și Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Centru și s-a desfășurat în mediul online, pe platforma ZOOM.
În deschiderea ședinței, dl. Ghenadie Iurco, Secretar de stat în cadrul Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului (MADRM) a menționat importanța organizării acestor activități comune, care se desfășoară în vederea identificării problemelor regionale și a soluționării acestora prin conjugarea eforturilor.
Ședința a fost prezidată de către președintele CRD Centru, dl Ghenadi Mitriuc, președinte al raionului Ungheni. În cadrul acestei întruniri online, membrii Consiliului au audiat Raportul de implementare a SDR Centru pentru anul 2020, prezentat de dl.Viorel Jardan, Director- interimar ADR Centru.
Tot în cadrul acestei întruniri, dl. Igor Malai, Șef Direcția Politici de Dezvoltare Regională, MADRM, a adus la cunoștința membrilor CRD Centru informații cu privire la proiectul SNDR 2021-2027. Aici s-a menționat despre faptul că pe parcursul ultimului deceniu, Regiunea Centru, a fost lider național după evoluția majorității indicatorilor de dezvoltare social-economică. La acest capitol au fost enumerate atît avantajele, cît și provocările Regiunii Centru, care vor fi stipulate în documentul de nivel național și care vor servi drept premisă pentru diminuarea disparităților regionale și interregionale.
Colaboratorii ADR Centru au prezentat participanților la ședință informații ample cu privire la Planul de implementare a SDR Centru, sem I, 2021, dar și despre procesul de elaborare a POR 2021-2023. La aceste documente regionale se lucrează intens cu suportul reprezentanților din regiune, astfel încît varianta finală a acestora să fie una calitativă și complexă.
De asemenea, membrii CRD Centru au delegat în cadrul Comisiei regionale de evaluare tehnico-financiară a cererilor de finanțare din cadrul Apelului competitiv lansat de către MADRM, reprezentantul consiliului, dna Angela Comendant.
Un alt subiect cuprins pe ordinea de zi a ținut de aprobarea listei Cererilor de finanțare care urmează a fi incluse în POR 2021-2023. La acest capitol amintim că, la 15 aprilie 2021, Comisia de evaluare formată din reprezentanți ai MADRM, ADR Centru, CRD si sector privat s-a intrunit în ședință pentru analiza tehnico-financiara a cererilor complete de finanțare, recepționate de ADR Centru în cadrul Apelului competitiv de selectare a proiectelor pentru finanțare din FNDR.
Au analizat rapoartele de evaluare tehnică și financiară elaborate de către experții GIZ conform domeniilor aferente Programelor, deasemenea au efectuat expertiza tehnică a 15 cereri complete de finanțare care au trecut în etapa a IV, evaluarea cererilor de finanțare la nivel regional, și a fiecărui dosar de proiect în conformitate cu:
a) Relevanța și contribuția la program;
b) Coerența proiectului;
c) Viabilitatea proiectului.
În urma acestei analize membrii Comisiei au acordat punctaj fiecărui proiect în parte conform grilelor de evaluare, stabilite în Regulamentul de desfășurare a apelului competitiv de selectare a proiectelor pentru finanțare din FNDR conform Manulalului Operațional privind modul de utilizare a mijloacelor FNDR, aprobat prin Decizia CNCDR nr. 17/20 din 04 august 2020. Lista proiectelor poate fi consultată la fișierele de mai jos.
De asemenea, specialiștii agenției au informat membrii despre progresului în implementarea proiectului Suport acordat membrilor CRD Centru, iar consultantul GIZ a adus la cunoștința acestora faptul că a fost elaborat un Ghid pentru membrii CRD care poate fi consultat pe pagina www.adrcentru.md.
Tot aici, membrii CRD Centru au fost îndemnați să acceseze și să urmărească spotul video dedicat dezvoltării regionale din centrul țării și preponderent activității Consiliului Regional pentru dezvoltare Centru care se găsește pe pagina oficială a agenției.

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2276
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1313
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33