Vizualizări: 2897
Primarul de Dobrușa, Șoldănești: „Încă mai sper că se va face dreptate”
27 Ianuarie 2021 — Chiar dacă a adus investiții de peste 41 de milioane de lei în localitate, Victor Grosu, primarul comunei Dobrușa, raionul Șoldănești riscă să-și piardă cel de-al cincilea mandat de ales local. Soția acestuia activează în calitate de director al instituției preșcolare din satul Dobrușa din anul 1995, iar de câțiva ani grădinițele au trecut de la Direcțiile de Învățământ raionale în subordinea primăriilor și astfel au apărut și necazurile alesului local.
„În luna martie 2016 grădinițele erau deja la balanța primăriilor și în rezultatul concursului organizat conform Codului Educației am semnat contractul și dispoziția de angajare a directorului grădiniței de copii din Dobrușa. M-am ghidat de legislația în vigoare privind administrația publică și de faptul că nu am fost membru al comisiei de concurs. Legea 132 din 17.06.2016 cu privire la Autoritatea Națională de Integritate și Legea nr. 133 din 17.06.2016 privind declararea averii și a intereselor personale au intrat în vigoare la 1 august 2016, adică nu erau în vigoare în momentul în care eu am semnat actele respective”, explică primarul de Dobrușa.
Din anul 2016 și până în noiembrie 2018 alesul local a semnat trei dispoziții de acordare a concediului și ajutorului material directorului grădiniței, acte perfect legale și în cazul celorlalți angajați din subordine. „În noiembrie 2018 am fost invitat la sediul ANI pentru a prezenta documentele ce vizează activitatea grădiniței. Din cauza acestor trei dispoziiții ce o vizează pe soția mea, în martie 2019 am primit actul de constatare de la ANI și eram informat că în cazul în care nu mă adresez în termen de 15 zile în instanța de contencios administrativ risc să pierd mandatul de primar.”
Instanța de contencios administrativ a respins cererea alesului local ca fiind una neîntemeiată. Din cauza COVID-19, avocatul primarului depune tardiv cererea la Curtea de Apel și aceasta este respinsă, iar Curtea Supremă menține decizia Curții de Apel.
„ANI deja a înaintat cereri către Oficiul Teritorial Orhei al Cancelariei de Stat și Judecătoria Orhei cu solicitare de a-mi ridica mandatul. Un alt dosar în vederea anulării actelor emise, în opinia lor, ilegal se află pe rol la Judecătoria Șoldănești. M-am adresat către ANI să retragă cererea de ridicare a mandatului deoarece actul de constatare a fost întocmit în mandatul precedent însă, din păcate, nu am fost auzit. O altă cerere am înaintat în instanța de contencios în care încercăm să demonstrăm că privarea de mandat este o pedeapsă prea exagerată pentru o asemenea pretinsă încălcare. ”
Primarul susține că în cazul în care nu au fost aduse prejudicii materiale sau morale ar trebui să existe alte măsuri de sancționare. „Trebuie să ni se explice concret cum urmează să acționăm în asemenea situații. Legile sunt scrise în așa fel că deseori ne orientăm greu ce și cum trebuie să facem. Ar fi corect să se facă verificări planificate și în cazul în care se constată anumite abateri să fie acordat un termen de prescripție pentru înlăturarea acestora și apoi să te pedepsească cu o amendă sau alte măsuri, nu să-ți ridice mandatul pentru abateri neînsemnate.”
Alesul local a înaintat o sesizare la Curtea Constituțională prin intermediul Curții de Apel privind neconstituționalitatea mai multor articole din Legile 132 și 133 din anul 2016, un demers către premier, comisia juridică a Parlamentului și deputați. „Cu ajutorul juriștilor, experților de la CALM am elaborat propuneri concrete de îmbunătățire a legislației din domeniul integrității și aștept să văd dacă se va face dreptate. Poate e și timpul să mă retrag, dar nu în asemenea mod”, susține Victor Grosu.
Ana Moraru, Serviciul de Comunicare al CALM

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2276
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33