Vizualizări: 3286
ADR Centru consultă APL-urile în pregătirea cererilor complete de finanțare pentru proiectele depuse la Apelul pe listă desfășurat de MADRM
26 Ianuarie 2021 — Astăzi, 26.01.2021, la sediul ADR Centru a fost organizată o ședință de lucru cu participarea reprezentanților primăriilor Sireți, Roșcani, Pănășești, Recea, Ghelăuza și Negrești din raionul Strășeni. Aceste localități intenționează să implementeze un proiect comun de construcție a sistemului de canalizare centralizat și conectarea acestuia la stația de epurare din municipiul Strășeni.
Factorii de decizie, au fost discutat mai multe particularități ale acestui proiect, depus de ADR Centru la Apelul pe listă desfășurat de MADRM. Nota conceptuală a acestui proiect investițional a fost promovată pentru ETAPA II a Concursului pe listă cu finanțare din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională. Astfel, cei repsonsabili, au inițiat pregătirea Cererii complete de finanțare, care urmează să fie depusă însoțită de toate documentele-suport până la data de 10 martie 2021.
De asemenea, cei prezenți au discutat despre cofinanțarea proiectului de către fiecare dintre parteneri, dar și despre necesitatea asumării riscurilor și asigurării durabilității investițiilor care urmează să fie realizate în proiect.
Prin realizarea acestui proiect se urmărește asigurarea locuitorilor raionului Strășeni cu sistem de canalizare prin extinderea serviciului de sanitație existent în localitățile enumerate mai sus.

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2276
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33