Nume
Parola
Vizualizări: 4421
150 de membri ai societății civile din 10 localități instruiți în scrierea cererilor de finanțare
5 Septembrie 2018 — 150 de membri ai societății civile din 10 localități instruiți în scrierea cererilor de finanțare
În luna august, curent, Centrul CONTACT în comun cu grupurile cetățenilor activi, reprezentanții administrației publice locale, societății civile din cele 10 localități beneficiare ale proiectului au fost instruiți în scrierea cererilor de finanțare.
Activitatea se înscrie în planul de acțiuni pentru realizarea proiectului „Sporirea transparenței administrației publice locale în Republica Moldova prin implementarea politicilor participative”, finanțat de Fondul pentru Democrație al Națiunilor Unite (The United Nations Democarcy Fund - UNDEF).
După instruirile desfășurate în localități, membrii grupurilor cetățenilor activi urmează a elabora și înainta spre finanțare câte 3 proiecte comunitare, orientate la aprofundarea transparenței în activitatea APL și implicarea cetățenilor în procesul decizional.
Activitățile susținute de Centrul CONTACT vor sprijini societatea civilă și autoritățile publice în realizarea prevederilor planurilor locale de aprofundare a transparenței și asigurare a accesului la informație, elaborate în cadrul proiectului. Vor fi acordate câte 3 granturi în valoare de 2000 USD și doua granturi în valoare de 1000 USD fiecare. Prioritate se va acorda inițiativelor de parteneriat, proiectelor care vor avea contribuție din partea APL, mediul de afaceri, cetățeni, etc.
Vor fi susținute financiar activitățile care vor contribui la :
 Elaborarea/actualizarea paginilor Web ale APL și/sau ale localităților
 Crearea unor posturi (noduri) de radio locale.
 Procurarea, instalarea și întreținerea camerelor video pentru transmiterea în direct a ședințelor publice.
 Elaborarea și multiplicarea buletinelor informative ale APL
 Confecționarea, amplasarea în locurile publice și completarea panourilor informative, boxelor de idei, a bannerelor portative.
 Desfășurarea unor campanii de informare și conștientizare a cetățenilor
 Instruirea consilierilor locali și funcționarilor publici în domeniul transparenței
 Desfășurarea săptămânii transparenței conform unor planuri separate
 Audieri, dezbateri, întruniri și ședințe publice
 Flash-moburi, expoziții, velohore, etc.

Pentru detalii sau informații suplimentare: 022233947, 068386664, lilia.porumb2017@gmail.com. Persoana de contact – Lilia Porumb, coordonator de proiect.