Nume
Parola
Vizualizări: 3053
În 5 ani de activitate ADR Centru a realizat 16 proiecte regionale în centrul țării
Ialoveni, 13 Mai 2015 — Agenția de Dezvoltare Regională Centru(ADR Centru) a împlinit 5 ani de activitate.

Cu această ocazie a fost organizată o ședință comună cu reprezentanți ai Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, ai partenerilor de dezvoltare, ai APL-urilor din Regiunea Centru precum și antreprenori care au sprijinit realizarea politicii de dezvoltare regională și au participat nemijlocit la realizarea proiectelor regionale.

În această perioadă ADR Centru a realizat 16 proiecte regionale în valoare de circa 233 milioane lei din Fondul Național de Dezvoltare Regională(FNDR) și circa 46 milioane lei din sursele donatorilor externi.

Prezent la întrunire, Vasile Bîtca, Ministrul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor a precizat că participarea la evenimentul de aniversare „Agenţia de Dezvoltare Regională Centru la 5 ani de activitate" este o bună ocazie de a întruni reprezentanții instituțiilor partenere prin prezența reprezentanților partenerilor de dezvoltare, ai autorităților publice locale, societăţii civile, sectorului privat şi mediului academic, care au contribuit nemijlocit la realizarea obiectivelor dezvoltării regionale în centrul țării. "Aș dori să îmi exprim încrederea în realizarea cu succes a obiectivelor politicii de Dezvoltare Regională, iar impactul activităților realizate va contribui la creșterea conștientizării rolului politicii de dezvoltare în întreg cadrul de politici naționale și va contribui la atragerea de noi investiții", a mai adăugat oficialul.

În vederea realizării obiectivelor naţionale pentru dezvoltarea regională acum 5 ani în urmă a avut loc lansarea oficială a Agenţiei de Dezvoltare Regională Centru. Agenția este motorul de bază a îmbunătățirii calității vieții în Regiunea de Dezvoltare Centru.

Întru realizarea obiectivelor politicii de dezvoltare regională, ADR Centru, de la înființare și pînă în prezent, a întreprins măsuri concrete în vederea transpunerii misiunii ei în practică.

Astfel, în cadrul acestui eveniment au fost prezentate reuşitele realizate pe parcursul acestor 5 ani de activitate, dar şi provocări şi perspective ale Agenţiei în procesul de implementare a politicii de dezvoltare regională în Regiunea Centru.

Diorectorul ADR Centru, Tudor Meșina, a menționat rolul partenerilor de dezvoltare pentru Regiunea Centru, dar și activitățile majore desfăşurate împreună cu beneficiarii proiectelor de dezvoltare regională întru crearea unor condiții de trai mai bune pentru locuitorii regiunii.

Partenerii de dezvoltare, dar și reprezentanții APL-urilor prezenți la eveniment au punctat succesele agenției și au apreciat efortul depus de echipa ADR Centru pentru realizarea proiectelor de dezvoltare regională.

În timul ședinței festive ADR Centru a oferit diplome de mențiune partenerilor externi, beneficiarilor proiectelor regionale de succes, dar și antreprenorilor care au creat o echipă comună și numai rin cooerare s-a reușit realizarea proiectelor și atingerea țintelor propuse.

ADR Centru își desfășoară activitatea în 13 raioane situate în centrul țării, acestea sînt: Anenii Noi, Călăraşi, Criuleni, Dubăsari, Hînceşti, Ialoveni, Nisporeni, Orhei, Rezina, Străşeni, Şoldăneşti, Teleneşti și Ungheni.