Nume
Parola
Vizualizări: 6079
Doi membri ai APCP au fost premiați la concursurile ”Marca comercială a anului 2014” și ”Premiul pentru realizări în domeniul calității”
Chisinau, 30 Ianuarie 2015 — Membrii Asociaţiei Patronale în domeniul Conformităţii Produselor din Republica Moldova (APCP): Laboratorul de Încercări şi Verificări Metrologice “VERITRANS PLUS” SRL și Organismul de Certificare în Producţie, Servicii şi Sisteme de Management “TRANS-STANDARD” – au devenit laureați și premianți la concursurile ”Marca comercială a anului 2014” și ”Premiul pentru realizări în domeniul calității”. Cele două concursuri sunt desfășurate de Camera de Comerț și Industrie, împreună cu Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală și alți parteneri, inclusiv cu APCP, care este coorganizator la ”Premiul pentru realizări în domeniul calității”.
Decernarea învingătorilor a avut loc pe data de 29 ianuarie 2015, la ”Gala Businessului Moldovenesc”, în cadrul evenimentului național ”Fabricat în Moldova”. La ceremonia de înmânare a distincțiilor au fost prezenți organizatorii concursurilor, partenerii lor, conducerea Ministerului Economiei, reprezentanți ai corpului diplomatic, agenți economici.
Laboratorul “VERITRANS PLUS” SRL a devenit laureat al ”Premiului pentru realizări în domeniul calității”, iar OC “TRANS-STANDARD” a fost menționat cu Diplomă.
La concursul ”Marca comercială a anului 2014” ambele companii au fost apreciate cu câte o Medalie de Bronz.
În context, președintele APCP, Victor Catan, i-a felicitat pe învingători, dorindu-le performanțe excelente și noi realizări. ”Domeniul în care activează membrii asociației este unul specific, dar foarte important, deoarece asigură competitivitatea, calitatea, siguranța produselor plasate pe piața de desfacere, protecția consumatorilor. Acest imperativ a devenit și mai actual, odată cu semnarea de către Republica Moldova a Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană (UE), ce include și Acordul de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător. Astfel, importul, dar mai ales exportul de mărfuri presupune implementarea și respectarea standardelor, normelor și cerințelor UE. Certificatul de conformitate eliberat de către organizațiile naționale de certificare le va permite companiilor autohtone să ateste conformitatea produselor pentru export cu cerințele europene.
Laboratorul “VERITRANS PLUS” SRL și OC “TRANS-STANDARD” sunt organisme de evaluare a conformității, acreditate de Centrul național – MOLDAC, dar și de către autorități de acreditare recunoscute la nivel internațional, implementează standarde europene de management al calității, își dezvoltă permanent activitatea. Rezultatul tuturor acestor eforturi este apreciat și prin distincțiile obținute la cele două concursuri. Le urez spor la muncă, noi idei creative, clienți fideli și cât mai mulți consumatori mulțumiți de conformitatea mărfurilor”, a spus Victor Catan.
Laboratorul “VERITRANS PLUS” SRL și OC “TRANS-STANDARD” sunt deținători ai premiilor concursului ”Marca comercială a anului” de mai mulți ani.

Autor: Asociația Patronală în domeniul Conformităţii Produselor din Rep

Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă