Nume
Parola
Vizualizări: 4043
INVITAȚIE PENTRU MASS-MEDIA
Bălți, 8 Decembrie 2014 — Asociația Obștească “Caroma Nord” are deosebita plăcere de a invita instituțiile mass-media naționale și regionale să participe la Forumul “SOLIDARITATE EUROPEANĂ PENTRU MEDIU”, care va avea loc în data de 12 decembrie 2014 ora 10.00, în incinta Teatrului Național “Vasile Alecsandri”, municipiul Bălţi, Republica Moldova.

La Forum vor participa: Alexandru Darras – Reprezentant al Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, Excelența Sa, Mátyás Szilágyi - Ambasador extraordinar și plenipotențiar al Ungariei în Republica Moldova, Mihail Baciu, Consulul General al României în Republica Moldova, Iurie Popovici, Consulul Onorific al Rep. Slovacia în Rep. Moldova, invitați din România, Bulgaria și Ungaria, reprezentanți ai Consiliilor Raionale și Autorităţilor Publice Locale, ONG-urilor şi sectorului privat din Regiunea de Nord a țării.

Forumul este organizat în scopul diseminării informației privind procesul de apropiere cu Uniunea Europeană și facilitării cooperării structurilor publice și private, implicate și interesate de protecția mediului, la fel și promovarea producţiei ecologice şi atragerea investitorilor în zona de nord a republicii. Evenimentul va întruni circa 100 de participanți.

Evenimentul este desfășurat în cadrul Proiectului “Creşterea gradului de implicare a societăţii civile în procesul de protecţie a mediului şi responsabilizarea factorilor decizionali prin crearea Coaliţiei de Mediu în municipiul Bălţi” și este posibil datorită ajutorului generos al poporului american oferit prin intermediul Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID). Opiniile exprimate aparțin AO "Caroma Nord" și nu reflectă în mod necesar poziția USAID sau a Guvernului SUA.