Nume
Parola
Vizualizări: 4512
Primul Târg al locurilor de muncă, organizat la Biblioteca Publică Raională din Călărași
Chisinau, 24 Septembrie 2013 — Locuitorii orașului Călărași aflați în căutarea unui loc de muncă au avut astăzi posibilitatea de a comunica, la direct, în incinta bibliotecii publice raionale, cu angajatorii din oraș despre ofertele de lucru disponibile în regiune.

Evenimentul a fost organizat de către biblioteca raională Călărași, în parteneriat cu Agenția Teritorială a Ocupării Forței de Muncă, angajatorii locali, Consiliul Raional și alți parteneri din regiune.

Ofertele de angajare au fost diverse, în total fiind anunțate peste o sută de locuri de muncă vacante oferite de către 16 organizații private din raionul Călărași.

Târgul locurilor de muncă este primul eveniment de acest gen organizat de biblioteca publică raională din Călărași. Această inițiativă și-a propus să reunească în biblioteca publică angajatorii și populația din localitate în căutarea unui loc de muncă. Inițiativa este doar o parte a proiectului ”O șansa pentru angajare” implementat de biblioteca publica și are obiectivul de a crește șansele de angajare a locuitorilor raionului și de diminuare a ratei de imigrare a populației prin găsirea unui loc de muncă cu salariu decent, acasă.

În cadrul proiectului vor fi, de asemenea, organizate mese rotunde și sesiuni de informare a membrilor comunității despre oportunitățile de angajare din regiune. La fel, biblioteca va organiza cursuri de formare a tinerilor și a viitorilor angajați în utilizarea calculatorului, scrierea unui Curriculum Vitae și prezentarea la interviul de angajare.