Nume
Parola
Vizualizări: 7136
O captură de muniţii din perioada celui de-al doilea război mondial, a fost neutralizată
Chisinau, 15 Septembrie 2009 — O captură de muniţii din perioada celui de-al doilea război mondial, a fost neutralizată de geniştii Armatei Naţionale la solicitarea autorităţilor raionului Ştefan-Vodă.

Potrivit căpitanului Sergiu Chilivnic, specialist în cadrul Serviciului Geniu al Armatei Naţionale, trei obiecte explozive au fost depistate în satul Volontiri, raionul Ştefan-Vodă. În localitatea respectivă au fost identificate două mine de aruncător de calibru 120 şi 182 mm, precum şi un proiectil de artilerie de 76 mm. Geniştii militari au estimat că muniţiile depistate datau cu perioada celui de-al doilea război mondial şi s-au aflat în sol peste 60 de ani. Reieşind din faptul că obiectele explozive erau în stare avansată de degradare şi puteau detona în orice moment, geniştii au nimicit muniţiile într-o carieră din preajma satului Volontiri.  Operaţiunea de neutralizare a obiectelor explozive a fost îndeplinită de un grup de genişti din cadrul Batalionului „Codru”.

Potrivit Serviciului Geniu al Armatei Naţionale, pe parcursul lunii septembrie, alte şapte obiecte explozive au fost depistate în localităţile: Cimişeni, Vadul–lui-Vodă şi satul Mirceşti din raionul Ungheni. În total, de la începutul anului 2009, geniştii Armatei Naţionale au lichidat în diferite localităţi ale R. Moldova circa 830 obiecte explozive.   

Maior Alexandru JOSAN
Sef Serviciul Relatii Publice
Ministerul Apararii al R.Moldova

E-mail: josanualex29@yahoo.com