Nume
Parola
Vizualizări: 4920
Organizaţia de Tineret a Partidului Liberal promovează valorile străbune
25 Februarie 2009 — Al treilea an consecutiv, Organizaţia de Tineret a Partidului Liberal promovează una dintre cele mai frumoase sărbători dacice – Dragobetele. Astăzi, 24 februarie, la Arcul de Triumf din capitală, Tinerii Liberali au împărţit pliante cu informaţii despre semnificaţia acestei sărbători şi au colectat mesaje şi declaraţii de iubire de la chişinăueni. Tinerii au constatat că oamenii sunt receptivi la acţiunea de promovare a Dragobetelor, unii chiar cunosc semnificaţia acestei sărbători dacice, iar alţii sunt de părere că ziua dragostei ar trebui marcată cât mai des. „Dragostea înseamnă împlinirea sufletească”, a declarat o trecătoare. Un alt locuitor al capitalei le-a spus tinerilor că poţi avea parte de dragoste numai atunci când poţi să te dăruieşti şi să ierţi. Preşedintele OTPL Sergiu Boghean consideră că numai prin promovarea ei, sărbătoarea Dragobetelui va deveni una naţională: „Sunt bucuros că mulţi cunosc ce sărbătoare marcăm astăzi şi cred că nu va mai dura mult până va reînvia şi la noi acest obicei. Prin acţiunea de astăzi vrem să aducem la cunoştinţă faptul că avem sărbătoarea noastră, moştenită de la daci şi ar fi păcat să ne pierdem tradiţiile”, a menţionat preşedintele OTPL. Tinerii liberali au dăruit fetelor baloane şi coroniţe din flori vii, au recitat poezii de dragoste şi au dansat hora „Azi e Dragobetele”. Credinţa populară spune că cei care participau la sărbătoare erau feriţi de boli tot anul. Dimineaţa, îmbrăcaţi în cele mai bune haine, tinerii se întâlneau în centrul satului sau în faţa bisericii. Dacă timpul era favorabil, porneau cântând către pădurile şi luncile din apropiere. Acolo, băieţii adunau lemne pentru rug, iar fetele culegeau flori de primăvară. Dacă vremea era urâtă, se făcea şezătoare acasă la unul dintre tineri, unde stăteau la poveşti şi se distrau cu tot felul de jocuri. Prin unele locuri, există obiceiul ca fetele mari să strângă apă din omătul netopit. Apa era păstrată cu grijă pentru că avea proprietăţi magice şi putea face fetele mai tinere şi mai frumoase. 24 februarie Departamentul de comunicare al PL