Nume
Parola
Vizualizări: 4253
Daniel Șerban, Directorul Programului USAID Comunitatea Mea, a mers cu vizite de lucru în mai multe localități partenere
22 Septembrie 2020 — Săptămâna trecută, Directorul Programului Comunitatea Mea, Daniel Șerban, alături de un grup de ingineri, a mers în vizite de lucru în cinci localități partenere - Borogani, Obreja Veche, Ruseștii Noi, Comrat și Bilicenii Vechi - pentru a inspecta proiectele de infrastructură în derulare și discuta despre continuarea activităților de asistență tehnică cu primăriile partenere.

Actualmente, în localitățile Borogani și Bilicenii Vechi au loc lucrări de renovare și extindere a sistemelor de iluminat public stradal, iar în com. Obreja Veche și mun. Comrat vor incepe lucrari de reconstrucție a unor porțiuni de drum și trotuare locale.

În total, în acest an, cu suportul USAID Moldova, Programul Comunitatea Mea planifică să investească circa 10 milioane de lei pentru implementarea proiectelor de dezvoltare a infrastructurii locale în mai multe comunitățile partenere. De asemenea, programul oferă primăriilor partenere oportunități de dezvoltare locală pentru îmbunătățirea serviciilor publice și a infrastructurii locale, implicarea cetățenilor în activitatea primăriei, promovarea transparenței și creșterea veniturilor locale.

Mai multe informații despre Programul USAID Comunitatea Mea sunt accesibile pe pagina de Facebook/programulcomunitateamea.