Nume
Parola
Vizualizări: 12125
Pizza şi plăcinte moldoveneşti cu umplutură “infracţional-politică”
9 Aprilie 2010 — Opinia publică din Moldova a rămas cu gura larg deschisă după ce în presă s-a strecurat ştirea despre evaziunile fiscale pe care le-a săvârşit ani la rând administraţia restaurantelor “Andy’s Pizza” – “La plăcinte”. Bucatele acestor localuri au devenit deja un “brand local” care a fidelizat mii de moldoveni , dar la fel si consumatorii din rândul turiştilor, care frecvent obişnuiau să înfulece plăcinte moldoveneşti sau să guste din cele mai populare pizze coapte în Moldova. Toţi priveau cu stupoare neînţelegând originea “sevei” care nutreşte aceste afaceri, care trebuiesc privite într-un bloc oricum unic, pentru că proprietarii lor sunt practic “aceeaşi”. Puţini puteau găsi explicaţii cum o reţea de pizzerie într-o perioadă relativ scurtă de timp, din perspectiva mediului de afaceri, poate cuceri piaţa de consumatori din întreagă ţară.

Întrebările erau şi mai ferme odată ce împrejur zeci de localuri îşi închideau uşile motivând o rentabilitate scăzută. Şi totuşi, ce se ascundea după uşile mirositoare ale cuptoarelor de pizza şi plăcinte? Care era reţeta succesului – pizza şi plăcintele (apărute mai târziu în lista gastronomiei locale)? Sau totuşi cheia succesului se datorează în mare parte “evaziunii fiscale” de proporţii (de cel puţin 500 mii lei, conform datelor furnizate de presă).

Dacă lăsăm la o parte meniurile picante ale celor duă reţele şi ne referim doar la eschivarea de la impozite, atunci descoperim câteva aspecte şocante. În primul rând, dosarul dat dezveleşte vârful aisbergului denumit “economia tenebră”, care subminează dezvoltarea normală a sistemului economic naţional şi care se întreţese perfect cu fenomenul corupţiei răspândit pe larg în Moldova.

Pe planul secund se conturează intrebarea, de ce anume aceste afaceri sunt cercetate de organele de resort, atunci când bunăoară sectorul transportului public particular este ca “o bârnă” în ochii opiniei publice.

Oare chiar toţi lucrătorii CCCEC au maşini personale şi nimeni nu foloseşte serviciile proprietarilor de microbuze. Dacă e să presupunem că cetăţenii simpli nu ajung să depună plângeri pentru faptul că nu primesc tichite de călătorie, considerat atribut al afacerilor legale în acest sector.

De ce totuşi s-au apucat de capul reprezentanţilor din sfera gastronomiei moldoveneşti? Posibil acest dosar alcătuişte împreună cu altele conglomeratul de cazuri intentate împotriva “familiei Voronin”, suspectată de construirea unui monopol grandios infracţional care afecta posibil tot businessul moldovenesc? Şi dacă tot a venit vorba despre “dinastia Voronin”, atunci ipotezele aterizează pe pista reglărilor de conturi motivate politic, care nu pot fi nicidecum depliate de interese economice înguste.

Supoziţia dată are însă anumite scăpări. Firul logic se înnoadă atunci când aplecăm urechea la declaraţiile recente ale unui responsabil de la Centrul de Combatere a Crimelor Econimice şi Corupţie (CCEC), care a recunoscut că pe cazurile pizzeriei şi placintăriei se lucrează de apropare un an şi jumate. Adică, instituţia dată a prins urma evaziunilor fiscale încă în perioada guvernării comuniste, dar din motive neclare până la capăt a lansat acuzaţii doar acum. Şi aici ajungem la punctul culminant în lanţul deductiv construit mai sus. Dacă despre schemele frauduloase se cunoştea încă atunci, de ce el a continuat să funcţioneze? Care este rangul facilitatorilor acestor construcţii obscure? Conturile cui erau aprovizionate zilnic cu banii iubitorilor de pizze şi plăcinte?

Continuarea articolului poate fi accesată la Observatorul Politic (Denis Cenuşa, expert independent, politolog): www.cenusadi.wordpress.com