Nume
Parola
Vizualizări: 4648
Dialog cu puterea
Chișinău, 14 Noiembrie 2013 — În perioada februarie-septembrie 2013 Centrul CONTACT a realizat proiectul „Consolidarea participării cetăţeneşti in Moldova” finanţat de Fundaţia Americană The National Endowment for Democracy (NED).
Proiectul a urmărit scopul de a spori participarea cetăţenilor la discutarea şi soluţionarea problemelor locale prin intermediul unor cluburi comunitare de dezbateri. Activităţile de anul acesta au fost o continuare a unui proiect similar implementat in anul 2011, de asemenea susţinut de NED.

La realizarea obiectivelor proiectului au fost invitate să participe zece organizaţii neguvernamentale din diferite zone ale Republicii Moldova, inclusiv din zona de securitate şi UTA Găgăuzia. În rezultat au fost create sau revitalizate 10 cluburi de dezbateri care au desfăşurat cate 3 şedinţe de club şi 2 dezbateri publice cu participarea largă a cetăţenilor din comunitate.

Cluburile de dezbateri comunitare sunt concepute ca formaţiuni benevole, nonformale ale cetăţenilor cu iniţiativă pentru discutarea problemelor actuale vizandvizând dezvoltarea social-economică şi culturală durabilă a comunităţii. Un element de bază în activitatea cluburilor este promovarea principiilor democratice, informării depline şi a transparenţei în procesul decizional local. Clubul de dezbateri comunitare reprezintă un mod prin care cetăţenii au posibilitatea să desfăşoare activităţi de documentare, formare şi exersare a deprinderilor de argumentare şi comunicare în spaţiul public, precum şi să participe nemijlocit la dezbateri de toate tipurile, menite să aprofundeze democraţia la nivel comunitar.

Cluburile s-au constituit şi ca un instrument valoros de sporire a activismului civic, participare activă la procesele politice care au loc in ţară şi localitate. Astfel, la activităţile desfăşurate în cadrul cluburilor de dezbateri au participat circa 2000 de cetăţeni din 10 localităţi ( Chişcăreni, Taraclia, Oxentea, Mihăileni, Larga, Giurgiuleşti. Cahul, Cazaclia, Chircani şi Străşeni) au fost discutate circa 50 de probleme referitoare la diferite aspecte ale vieţii comunităţilor, în adresa autorităţilor publice locale au fost înaintate сirca 100 de propuneri, sesizări şi observaţii. Activităţile din cadrul cluburilor comunitare de dezbateri au fost pe larg reflectate în mass-media locală şi regională.

Într-o broşură specială au fost selectate şi descrise zece din cele mai relevante istorii de succes din activitatea cluburilor comunitare de dezbateri din cadrul proiectului „Consolidarea participării cetăţeneşti in Moldova”. Scopul broşurii constă în diseminarea experienţei acumulate în organizarea şi desfăşurarea dezbaterilor publice, precum şi a abordărilor diferitor probleme cu care se confruntă în prezent localităţile din Republica Moldova, din perspectiva replicării acestor experienţe şi in alte comunităţi.

Ataşat găsiţi broşura cu cele zece „Istorii de Succes”.
Persoana de contact Vasile Cioaric, coordonator proiect din partea Centrului Contact. Date de contact: cioaric.vasile@gmail.com, Tel: +373 (22) 233946

www.contact.md