Nume
Parola
Vizualizări: 10786
Răspunsul Avocatului Poporului, Mihail Cotorobai, la Declarația comună a unui grup de femei din Moldova, care au avut de suferit în urma interacțiunii cu sistemul medical în domeniul prenatal
Chișinău, 26 Ianuarie 2018 — În conformitate cu prevederile articolului 1 al Legii cu privire la Avocatul Poporului (Ombudsmanul) nr. 52 din 03.04.2014, Avocatul Poporului asigură respectarea drepturilor şi libertăţilor omului de către autorităţile publice, de către organizaţii şi întreprinderi, indiferent de tipul de proprietate și forma juridică de organizare, de către organizațiile necomerciale și de către persoanele cu funcţii de răspundere de toate nivelurile și contribuie la apărarea drepturilor și libertăților omului prin prevenirea încălcării acestora, prin monitorizarea și raportarea modului de respectare a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, prin aplicarea procedeelor reglementate de această lege.
În temeiul acestui articol, dar și al art. 22 din Legea nr. 52 din 03.04.2014 cu privire la Avocatul Poporului (Ombudsmanul), m-am sesizat din oficiu pe marginea Declarației comune a grupului de femei din Moldova, care au avut de suferit în urma interacțiunii cu sistemul medical în domeniul prenatal. Ulterior și Declaraţia comună a femeilor, adresată inclusiv Ombudsmanului, a fost înregistrată la Oficiul Avocatului Poporului, iar angajați ai instituției au discutat în cadrul unei întîlniri cu un reprezentant al grupului de femei, Alina Andronache, chestiunile abordate în documentul respectiv.
Din cîte se știe, în Declarația respectivă se face referire la cazuri în care semnatarelor le-a fost refuzată/tergiversată acordarea asistenței medicale urgente; le-au fost ceruți bani pentru servicii medicale despre care legea spune că ar trebui să fie gratuite; femeile semnatare au fost umilite/desconsiderate/discriminate de către personalul medical pe diferite criterii, inclusiv la solicitarea de a afla ce tratament le este administrat; au fost diagnosticate și tratate greșit – acțiune care a avut consecințe letale pentru făt și/sau cu urmări grave pentru integritatea fizică și emoțională a acestora.
Împărtășesc revolta și îngrijorările exprimate în Declarația comună. Mai mult, îngrijorarea și consternarea mea sunt cu atît mai mari cu cît tragicul incident de la Institutul Mamei și Copilului din capitală a avut loc la scurt timp după ce în spațiul public s-a aflat despre un alt caz grav în care nu au fost respectate drepturile pacientului - cel al Niculinei Bulat. Pe marginea acestui caz am elaborat un Raport special, care recent a fost făcut public și transmis instituțiilor de resort. Aceste două evenimente negative care au scandalizat opinia publică, dar și situațiile la care se face referire în Declarație, mă întăresc în convingerea că a fost o decizie corectă stabilirea domeniului respectării dreptului la sănătate și de acces la serviciile de sănătate ca și prioritate în activitatea Avocatului Poporului în următorii ani. Un argument în plus în acest sens au fost și rezultatele unui studiu Percepții asupra drepturilor omului în Republica Moldova , realizat la comanda Oficiului Avocatului Poporului în 2016, potrivit cărora dreptul la sănătate este considerat cel mai actual și mai important drept, necesitând o atenție sporită din partea societății.

Problemele invocate în Declarație au fost sesizate deja ani buni de către Instituția Ombudsmanului, implicit în rapoartele anuale, recomandările făcute referindu-se la respectarea drepturilor pacientului; revizuirea criteriilor actuale de evaluare a instituțiilor medico-sanitare din perspectiva drepturilor omului; revizuirea cadrului normativ cu privire la verificarea periodică a dispozitivelor medicale puse în funcţiune şi aflate în dotarea instituţiilor medicale și ajustarea la standardele internaționale ; consolidarea procesului de instruire continuă a lucrătorilor medicali, prin prisma respectării drepturilor pacientului. Încă în raportul anual din 2012, Centrul pentru Drepturile Omului a recomandat autorităților includerea în legislaţia naţională a termenului de „malpraxis”. Ulterior au fost făcute recomandări vizînd perfecționarea legislației în ceea ce privește asigurarea dreptului la sănătate a cetăţenilor în partea ce ţine de calitatea standardelor în accesarea serviciilor medicale.
Mai multe probleme de sistem din sfera medicinii care afectează respectarea dreptului la sănătate au fost menționate și în Raportul alternativ al Oficiului Avocatului Poporului pentru ciclul II al EPU din 2016 . Dată fiind multitudinea de semnale/probleme sesizate de Avocatul Poporului cu privire la accesul redus la serviciile de îngrijire medicală urgentă, în special în localitățile rurale, în anul 2016 Oficiul Avocatului Poporului, în colaborare cu PNUD şi OHCHR, a elaborat Studiul „Respectarea drepturilor omului în prestarea serviciilor de asistenţă medicală urgentă prespitalicească din Republica Moldova” , în care a făcut numeroase recomandări menite să amelioreze situația în domeniu.

Cu regret, nu toate semnalele și recomandările Avocatului Poporului au fost luate în calcul de către autoritățile competente.

Am condamnat și voi condamna și pe viitor cazurile de nerespectare de către reprezentanţii instituţiilor medicale a normelor legislaţiei medicale şi pe cele de etică și deontologie profesională, or relaţia medic-pacient trebuie să fie bazată pe competenţă, responsabilitate profesională, respectarea demnității umane și a principiului “nu dăuna”.

În calitate de Avocat al Poporului voi continua să monitorizez în comun cu echipa mea acţiunile statului în sensul respectării principiului superiorităţii vieţii, sănătăţii şi a demnităţii umane, în toate domeniile, mai cu seamă în sistemul sănătăţii.

Reafirm în context necesitatea adoptării neîntârziate a cadrului normativ eficient și crearea unor instituții funcționale pentru soluționarea cazurilor de malpraxis, a revizuirii managementului calității serviciilor medicale, a adoptării a sporirii responsabilității și competenței lucrătorilor medicali, respectării drepturilor pacienților și a prevederilor Codului deontologic al lucrătorului medical și farmacistului. Încurajez semnatarele Declarației, precum și alte persoane care s-au confruntat sau se vor confrunta pe viitor cu situații similare, indiferent dacă au sau nu statutul de avertizor de integritate, să reclame fără de ezitare cazurile de nerespectare a dreptului la ocrotirea sănătăţii şi la servicii calitative de sănătate. Iar eu, în calitatea mea de Avocat al Poporului, precum și angajații Oficiului Avocatului Poporului, vă vom acorda asistenţa necesară, în limitele competenţei atribuite prin lege. Doar cu eforturi conjugate vom putea schimba situația în bine.

Mihail COTOROBAI
Avocatul Poporului (Ombudsman)