Nume
Parola
Vizualizări: 2602
Forumul pentru Guvernanţa Internetului 2012
Chişinău, 6 Noiembrie 2012 — „Guvernanţa Internetului pentru dezvoltarea durabilă umană, economică şi socială” este genericul celei de-a 7-a reuniuni anuale a Forului pentru Guvernanţa Internetului (IGF-2012), care şi-a început lucrările astăzi la Baku, Azerbaidjan.
La reuniune participă Secretarul General adjunct al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), Secretarul General al Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor (UIT), Preşedintele Corporaţiei pentru Atribuirea Numelor şi Numerelor în Internet (ICANN), miniştri TIC, reprezentanţi ai sectorului privat şi ai societăţii civile.
Republica Moldova este reprezentată la for de ministrul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor Pavel Filip.
În cadrul sesiunilor IGF 2012 vor fi puse în discuţie modalităţile prin care guvernele, industria, comunitatea tehnică şi societatea civilă din ţările în curs de dezvoltare percep relaţia cost-beneficii de la extinderea spaţiului numelor de domeniu pentru utilizatorii finali.
Participanţii la for vor dezbate teme ce ţin de susţinerea comunităţii, ONG-urilor şi businessului în reducerea decalajului de incluziune în spaţiul TLD, bunele practici şi posibilităţile de colaborare în guvernanţa Internetului pentru reducerea dezastrelor naturale, paşii necesari pentru a încuraja inovarea şi dezvoltarea serviciilor TIC, accesul la informaţie prin utilizarea unor noi instrumente tehnice, respectarea drepturilor omului.

IGF a fost creat în 2006 sub auspiciile Organizaţiei Naţiunilor Unite. Forumul pentru Guvernanţa Internetului este organizat anual pentru a discuta probleme de politici publice legate de Internet. IGF promovează dialogul deschis în vederea identificării unei abordări comune privind modalităţile de promovare a Internetului şi de gestionare a riscurilor şi provocărilor care apar în utilizarea şi evoluţia acestuia.