Nume
Parola
Vizualizări: 2653
Monitorizare on-line în birourile de documentare şi în subdiviziunile de înregistrare a transportului
Chişinău, 2 Noiembrie 2012 — În contextul modernizării sistemului de prestări servicii şi creării oficiilor multifuncţionale , ÎS “CRIS Registru” lansează un nou serviciu -“LIVE REGISTRU”. Astfel, fiecare cetăţean poate urmări în regim on-line activitatea birourilor de documentare a populaţiei din sectoarele Capitalei, precum şi din municipiile Cahul şi Bălţi şi alege oficiul la care vrea să fie deservit. Acelaşi sistem a fost instalat şi în subdiviziunile de înregistrare a transportului şi de calificare auto din municipiul Chişinău.

Directorul general al ÎS “ CRIS Registru”Sergiu Răilean menţionează că scopul proiectul constă în asigurarea transparenţei, disciplinarea angajaţilor, excluderea posibilităţii mituirii şi monitorizarea în regim on-line a situaţiei la ghişee pentru a interveni prompt şi a garanta deservirea operativă şi calitativă a cetăţenilor.

Pentru a urmări în regim on-line ce se întâmplă în secţiile de evidenţă a populaţiei şi de înregistrare a transportului, deschideţi pagina web www.registru.md şi accesaţi bannerul live registru. Pentru vizualizarea imaginilor video instalaţi VLC Player (SO - Windows, Android sau altele) şi redeschideţi pagina web cu browser-ul Firefox, Google Chrome, Internet Explorer ver. 7.0 sau mai mare, Safari. După ce aţi efectuat această procedură puteţi selecta oficiile din lista propusă.

“LIVE REGISTRU” face parte din proiectul de modernizare şi de optimizare a proceselor de prestare a serviciilor populaţiei. Anterior, ÎS „CRIS REGISTRU” a aplicat documentarea cetăţenilor prin intermediul oficiului mobil şi livrarea documentelor la domiciliu, comanda serviciilor prin telefon şi internet, eliberarea paşaportului cetăţeanului Republicii Moldova în toate subdiviziunile teritoriale de documentare a populaţiei, indiferent de viza de reşedinţă a solicitantului.